Ciolacu: ANAF a început să-şi facă treaba şi să colecteze aproape de ţinta asumată
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, că ANAF a început să-şi facă treaba şi să colecteze aproape de ţinta asumată, astfel că în luna octombrie colectarea veniturilor a ajuns la un nivel record de 40 de miliarde de lei.
Premierul a mai spus că a elimina evazioniştii care fură zeci de miliarde an de an este cheia pentru a obţine fondurile necesare şi pentru creşterile de pensii, şi pentru educaţie, şi pentru sănătate şi a precizat că anul viitor nu vor fi taxe noi.
Premierul a declarat în deschiderea şedinţei de Guvern că vine cu o veste bună. ”ANAF a început să-şi facă treaba şi să colecteze aproape de ţinta asumată. În octombrie colectarea veniturilor a ajuns la un nivel record de 40 de miliarde de lei. Sunt convins că, păstrând acelaşi ritm până la finele anului şi ţinând sub control cheltuielile neesenţiale, vom respecta ţinta de deficit agreată cu Comisia Europeană”, a spus premierul.
Ciolacu a precizat că ”un argument în plus sunt acţiunile mult mai susţinute contra evaziunii fiscale, pe care le-am văzut cu toţii în ultimele zile”.
”Din punctul meu de vedrere, în sfârşit, instituţiile statului încep să arate determinare împotriva celor care fraudează banii românilor. Iar a elimina evazioniştii care fură zeci de miliarde an de an este cheia pentru a obţine fondurile necesare şi pentru creşterile de pensii, şi pentru educaţie, şi pentru sănătate”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
El a continuat: ”Am spus foarte clar că anul viitor nu vor fi taxe noi. Vreau un singur lucru, în schimb, vreau să-şi plătească taxele şi cei care nu plăteau până acum, cei care fraudau statul şi care fură din sănătatea, educaţia şi pensiile românilor”.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x