Ciolacu anunţă modificarea Regulamentului Camerei, după agresiunea lui George Simion la adresa ministrului Popescu
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că se lucrează la modificarea Regulamentului Camerei, în urma agresiunii la adresa ministrului Energiei, în timpul dezbaterii moţiunii simple.
Liderul PSD a arătat că este exclus să vedem jandarmi în plen, pentru că totul se va rezolva prin chestori şi a precizat că vor fi diferite sancţiuni, în funcţie de gravitatea abaterii. Conform proiectului de lege iniţiat de PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou Permanent, de comitet al liderilor sau de comisii.
Printre măsurile precizate în document sunt: „interzicerea transmiterii în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, Biroului Permanent, Comitetului Liderilor sau comisiilor prin alte mijloace decât cele menţionate la alin. (1) - (3) -(mijloacele electronice ale Camerei Deputaţilor şi mass-media cu aprobarea Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor - n.r.), interzicerea utilizării violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constînd în injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar”.
Parlamentarii şi-ar putea pierde 50% din indemnizaţie până la 6 luni dacă desfăşoară bannere în plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, dacă înregistrează sau transmit în direct şedinţele Camerei Deputaţilor, Biroului Permanent, Comiteului Liderilor Grupurilor Parlamentare sau a comisiilor sau dacă folosesc violenţa fizică sau verbală împotriva unui alt parlamentar „constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie”.
Alte sancţiuni propuse prin proiect ar fi „reducerea luării de cuvânt la maxim 10 secunde/intervenţie pentru o perioadă de pînă la 3 luni de zile în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor” şi „reducerea la jumătate a timpului alocat cu ocazia moţiunilor, orei Guvernului, orei primului ministru sau şedinţelor solemne grupului parlamentar din care face parte deputatul sancţionat”.
Știrea inițială:
”Este inadmisibil, când se adresează cineva la microfon, să fie bruscat. Totuşi, vorbim de Parlamentul României, vorbim de România, membră a Uniunii Europene”, a spus Ciolacu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că au mai multe propuneri de modificare a Regulamentului Camerei. ”Sunt diverse trepte, în funcţie de gravitate”, a precizat el, arătând că ”astăzi vor avea un proiect de modificare”.
”Am înţeles că toţi liderii de grup, mai puţin cei de la AUR, vor dori aceste modificări”, a mai afirmat liderul PSD.
Despre măsurile care vor fi luate, Marcel Ciolacu a afirmat că se lucrează la această modificare a Regulamentului, de către liderii de grup şi a precizat că este exclus să vedem ”jandarmi în plen”.
”Se rezolvă prin chestori”, a mai spus Ciolacu.
Liderul PSD a fost întrebat cum ar fi reacţionat dacă se afla el la microfon. ”Nu ştiu, în acest moment, pentru că nu am fost pus într-o asemenea situaţie, dar domnul ministru a reacţionat corect”, a spus preşedintele Camerei.
Liderul deputaţilor AUR George Simion a venit, luni, la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei Virgil Popescu îşi susţinea discursul la moţiunea simplă împotriva sa şi l-a luat de gât pe demnitar.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, luni seară, că va depune plângere penală în urma incidentului din Parlament, unde a fost agresat de liderul AUR George Simion. "Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut astăzi", a afirmat el.
Tag-uri:
virgil popescu
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x