Ciolacu cere comisie de anchetă în Parlament pentru modul în care Guvernul calculează rata de infectare

| 24 mar, 19:51

Președintele PSD Marcel Ciolacu speculează contrele între membrii Coaliției privind calcularea ratei de infectare și spune că va solicita înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind "măsluirea datelor pandemiei" de către Guvernul Orban. De asemenea, Sorin Grindeanu a anunțat în plenul Camerei Deputaților că PSD cere înființarea unei comisii de anchetă în acest sens.

"Măsluirea cu premeditare a datelor pandemiei de către Guvernul Orban este un atentat la sănătatea românilor și la siguranța statului. Răfuiala din Guvern dintre USR și PNL scoate la lumină ceea ce PSD spunea de multă vreme: că datele pandemiei sunt falsificate în funcție de interesele lor electorale, de cât de abrupt scădeau în sondaje! Cu premeditare, în deplină cunoștință de cauză!

Pe baza acestor date măsluite, s-au luat decizii cu impact direct asupra sănătății publice! Pe baza lor s-au restrâns drepturi și libertăți cetățenești! S-au închis școli timp de un an de zile! Localități întregi au fost carantinate! Afaceri ridicate cu greu au fost distruse! Pe minciunile lor! Faptele lor sunt prea grave, ca să mai poată fi ascunse sub preș! Voi cere înființarea unei Comisii speciale de anchetă în Parlament, care să scoată la lumină toată golănia liberală! Și mă aștept ca transparenții de la USR să susțină acest demers!!!
Românii trebuie să știe cine sunt vinovații pentru suferințele îndurate, iar cei vinovați să răspundă conform legii!", scrie președintele PSD pe pagina sa de socializare.
Ministrul Vlad Voiculescu a reclamat, pe Facebook, "felul inovativ" și “artificiile” făcute înainte de alegeri privind calcularea cifrelor oficiale legate de pandemie, susținând că „din calculul incidenței la 14 zile au fost “pierdute” vreo două zile”.
În replică șefa PNL București, Violeta Alexandru, a susținut că "afirmații oficiale/politice gen „nu am încredere în cifre/cifrele sunt altele” nu doar că nu ajută, dar sporesc îngrijorarea".

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ