Ciolacu, despre rectificarea bugetară: „Cred că vineri vom avea iarăşi o discuţie”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că vineri va avea loc o nouă întâlnire cu miniştrii de resort şi cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, în care se va discuta despre rectificarea bugetară.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, la Berlin, unde se află în vizită de lucru, care vor fi priorităţile pentru rectificarea bugetară.
"Am avut până acum două sau trei întâlniri. Este evident că trebuie luate anumite măsuri nu numai de reducere şi în ceea ce priveşte veniturile. Lucrul acesta se ştia încă din luna mai, în urma avertismentului venit de la Comisia Europeană. Cred că vineri vom avea iarăşi o discuţie cu fostul ministru al Finanţelor, cu actualul ministru al Finanţelor şi cu preşedintele Senatului şi în zilele următoare, săptămâna următoare începem să luăm decizii. Nu se va mări niciun impozit. Nu vor fi introduse impozite noi, se va lucra exact pe ceea ce ne-am asumat în acest moment, nu eu, Marcel Ciolacu, şi nici PSD nu am contribuit la proiectul PNRR, dar este un lucru asumat de către statul român şi vom încerca să scoatem cât mai mult din excepţii, mai ales că avem un jalon de îndeplinit asumat în PNRR", a spus Ciolacu.
El a menţionat că există excepţii la trei categorii: IT - o scutire pe profit, construcţii şi agricultură - unde sunt excepţii şi pe CASS, şi pe impozitele pe profit.
Întrebat ce părere are despre faptul că ministrul de Finanţe şi-a exprimat îngrijorarea că România ar putea depăşi deficitul asumat dacă nu sunt luate măsuri, Ciolacu a răspuns: "Mă bucură atitudinea domnului ministru, este una responsabilă. (...) Vom lua toate măsurile care se impun pentru a ne încadra în deficitul de 4,4, atât ESA, cât şi cash flow asumat de către statul român".
În ce priveşte plafonul pentru preţurile la energie, premierul a arătat că Parlamentul a venit cu un amendament şi l-a modificat, pentru a-l face "mult mai realist la piaţa de acum".
"Emoţia de anul trecut a început să treacă şi, după cum am văzut, România a produs mai multă energie decât a consumat", a evidenţiat Ciolacu.
Premierul a mai menţionat că nu ar fi oportun să fie scoase excepţiile în privinţa TVA la alimente şi la medicamente.
"Avem TVA de 5%, avem TVA de 9%, este exclus să avem TVA de 0% pentru că nu ne acceptă Comisia Europeană. Sunt anumite excepţii la TVA, de exemplu la medicamente. Nu cred că este oportun în acest moment să scoatem această excepţie la alimente şi la medicamente. Am văzut excepţii de TVA, de exemplu, la plimbatul cu barca. Iertaţi-mă, ori venim în nişte zone foarte clare, cum sunt medicamentele, cum sunt alimentele, ori facem nişte excepţii de dragul excepţiilor. Sau au fost nişte decizii luate pentru că avea cineva ceva în cap cu bărcile de agrement. Trebuie să devenim, totuşi, un stat normal şi responsabil, iar excepţiile trebuie tot timpul să fie pe o perioadă determinată de timp. Nu poţi să modifici Codul fiscal la infinit", a afirmat acesta.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x