Ciolacu: Organizarea unui forum economic româno-german va contribui la intensificarea dimensiunii comerciale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat luni că organizarea unui forum economic româno-german, în următoarea perioadă, va contribui la intensificarea dimensiunii comerciale a parteneriatului dintre cele două ţări.
"I-am mulţumit astăzi cancelarului social-democrat al Germaniei, Olaf Scholz, pentru că a fost primul lider european care s-a pronunţat public în favoarea aderării României la spaţiul Schengen. Mă bucur că România continuă să se bucure de susţinerea unanimă a tuturor liderilor de stânga din Europa şi sunt convins că împreună vom face paşi importanţi pentru ca ţara noastră să îşi câştige acest loc binemeritat. Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a dezvolta relaţiile bilaterale româno-germane, atât la nivel politic, cât mai ales la nivel economic. În acest sens, sunt convins ca organizarea unui forum economic româno-german în următoarea perioada va contribui la intensificarea dimensiunii comerciale a parteneriatului nostru", a scris Ciolacu pe Facebook.
Ştirile orei

custom dissertation writing services dissertation uk dissertation writing services reviews dissertation proposal

term papers write my term paper buy a research paper proposal writer

thesis titles doctoral thesis define thesis statement strong thesis statement

affordable essay writing service best custom essay writing service cheap essay writing services

paper writing services buy a paper paper writing services paper writer services
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
