Ciolacu: ”Propagandă mincinoasă! Asta face Iohannis! Plafonaţi cazurile... pentru că nu testaţi!”
Marcel Ciolacu l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că face propagandă mincinoasă şi că plafonarea cazurilor este dată de faptul că nu există testări suficiente. Liderul PSD a adăugat că cifrele sunt ajustate din pix, iar şeful statului continuă „să repete ca o flaşnetă electorală că Guvernul Său e cel mai bun şi mai deştept de pe planetă”.
„Propagandă mincinoasă! Asta face Iohannis! Plafonaţi cazurile... pentru că nu testaţi! Ajustaţi cifrele din pix! Chiar credeţi că românii nu au înţeles ce faceţi?! V-au spus-o verde în faţă specialiştii, statisticienii, toţi cei de bună credinţă! Doar Iohannis continuă să repete ca o flaşnetă electorală că Guvernul Său e cel mai bun şi mai deştept de pe planetă”, a scris Marcel Ciolacu vineri pe Facebook.
Preşedintele social-democrat l-a întrebat pe Klaus Iohannis de ce nu îl „scutură de guler” pe prim-ministru şi să îl chestioneze de ce nu a fost atinsă niciodată capacitatea de 50.000 de teste zilnice cu care se tot laudă.
„Dar să-l scuturaţi de guler pe Orban şi să-l întrebaţi de ce nu s-a atins niciodată capacitatea de 50.000 de teste zilnice cu care se tot laudă, nu puteţi, domnule Iohannis? Sau să-l întrebaţi de ce românii continuă să se testeze la privat, pe banii lor, pentru că Orban nu e în stare să facă anchetele epidemiologice aşa cum trebuie?! Degeaba îl acoperiţi! Românii ştiu deja ce faceţi! Alegeri şi apoi - când toată mizeria va ieşi la suprafaţă – închidere. Totală! Eu însă cred că nu vă vor lăsa...”, a completat Ciolacu.
Klaus Iohannis a declarat vineri, la Cotroceni, că setul de măsuri instituit până acum de Guvern în luna octombrie îşi arată efectele şi vedem „o plafonare vizibilă a numărului de infectări noi.”
„Câteva observaţii legate de starea de alertă, vă amintiţi că la mijlocul lui octombrie Guvernul prelungise starea de alertă şi instituise un set de măsuri. Iată că avem un impact al acelui set de măsuri, repet, măsurile din octombrie. Avem, cam de două săptămâni şi ceva încoace, o plafonare vizibilă la numărul de infectări noi. Asta este o veste bună şi ne arată că măsurile au efect. Pe de altă parte, vedem foarte clar că trebuie să avem răbdare şi trebuie să respectăm aceste măsuri. Acest efect de plafonare a apărut în urma setului din octombrie, nu în urma setului de acum, de luni”, a afirmat şeful statului.
El a atras atenţia că plafonarea la 10.000 de cazuri este mult prea sus.
„Trebuie însă să fim sinceri şi să spunem că plafonarea la 10.000 este mult prea sus. Avem un număr prea mare de cazuri grave la Terapie Intensivă şi avem un număr mult prea mare de decese, şi atunci a fost nevoie de un nou set de măsuri, setul care a intrat în vigoare de luni”, a conchis preşedintele Iohannis.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 9.489 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 174 de decese, iar la ATI sunt internaţi 1.149 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. În Bucureşti, rata de infectare a trecut de 5 cazuri la mia de locuitori.
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x