Ciolacu: PSD trebuie să fie la guvernare şi să dea premierul. I-am trimis preşedintelui Iohannis un exemplar din Constituţie
Marcel Ciolacu a afirmat că PSD trebuie să fie la guvernare şi să dea premierul. Liderul PSD a adăugat că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis un exemplar din Legea fundamentală, ca măcar acum de Ziua Constituţiei României şeful statului să citească textul.
„PSD trebuie să fie la guvernare şi să dea premierul! Azi, de ziua Constituţiei, i-am trimis preşedintelui Iohannis un exemplar din Legea fundamentală a României ca să aibă reperul necesar pentru a îndeplini voinţa românilor!”, a scris Marcel Ciolacu marţi pe Facebook.
PSD a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminică, la Camera Deputaţilor, 29,38%, urmat de PNL - 25,16%, USR PLUS - 14.96%, AUR - 8,93%, UDMR - 5,85%, iar PMP şi Pro România se situează sub pragul electoral, cu 4,68 %, respectiv 4,17 % din voturi, potrivit datelor anunţate marţi , de Biroul Electoral Central, după centralizarea voturilor din 98,68% din secţii.
Camera Deputaţilor:
PSD – 29,38%
PNL – 25,16%
Alianţa USR PLUS – 14.96%
Alianţa pentru Unirea Românilor – 8,93%
UDMR – 5,85%
PMP – 263.688 – 4,75%
Pro România – 235.209 – 4,13%
Senat:
PSD – 29,81%
PNL – 25,56%
Alianţa USR PLUS – 15,44%
Alianţa pentru Unirea Românilor – 9,1%
UDMR – 6 %
PMP – 271.249 – 4,16%
Pro România – 238.021 – 4,90%
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x