Cioloș: M-aș fi așteptat la mai multă regenerare a resurselor umane ale partidelor care au propus candidați
Dacian Cioloș este cam dezamăgit de oamenii propuși de partide la aceste alegeri locale. Premierul s-a prezentat la o secție din Zalău pentru a-și exercita dreptul de vot. Cu această ocazie, el le-a spus jurnaliștilor că a votat oamenii în care are încredere, dar ar fi preferat ca listele de candidați să fie ceva mai diverse.
”Am votat pentru oameni despre care pot spune că pot face din orașul ăsta mai mult decât este. Am votat oamenii în care am încredere chiar dacă, drept să spun, m-aș fi așteptat la mai multă regenerare a resurselor umane ale partidelor care au propus candidați. Sper să avem o dinamică mai bună la alegerile parlametare. Ceva se va schimba oricum, important este să se schimbe în bine”, a declarat premierul.
Dacian Cioloș a mai susținut că a discutat cu Petre Tobă, Ministrul Afacerilor Interne, pentru a se asigura că, din punctul de vedere al Ministerului, lucrurile evoluează bine și că este urmărit atât modul de desfășurare a alegerilor, cât și evoluția situției din zonele cu risc de inundații.