Guvernul va aproba un proiect de OUG privind accelerarea investiţiilor în infrastructură

| 16 mar, 11:39

Ordonanța de urgență privind proiectele de infrastructură, aflată pe agenda ședinței Executivului, va clarifica și simplifica procedurile privind obținerea autorizațiilor și avizelor necesare derulării unor astfel de lucrări și va pune la dispoziția Ministerului Transporturilor un instrument care să permită accelerarea unor investiții în curs, dar și eficientizarea activității CNADNR, a declarat premierul Dacian Cioloș.

"Astăzi vom avea pe ordinea de zi și sper să fim în măsură să aprobăm și ordonanța de urgență cu proiectele de infrastructură pe care am promis-o deja de câteva săptămâni și care sper eu să fie în măsură să accelereze anumite investiții care sunt în curs și să clarifice lucrurile pentru alte investiții care se pregătesc. Prin această ordonanță vom clarifica modalitățile de accelerare a obținerii autorizațiilor de construcții și valabilitatea autorizațiilor avizelor și certificatelor de urbanism care, până acum, după un termen limită, expirau și trebuiau din nou obținute când erau întârzieri în efectuarea lucrărilor. Cu această ordonanță clarificăm și simplificăm lucrurile", a precizat premierul, în deschiderea ședinței de Guvern.

Potrivit lui Cioloș, prin acest act normativ, Guvernul are în vedere "o abordare multianuală a avansurilor pentru a da o perspectivă clară constructorilor legată de valabilitatea acestora, chiar dacă bugetele sunt aprobate anual".

"Și cu clarificări pentru partea de scoatere din circuitul agricol a terenurilor care sunt pe traseul proiectelor de infrastructură. La fel cu avizele de mediu pentru părțile de pădure prin care trec proiectele de infrastructură. Și, totodată, cu ocazia aceasta vom clarifica și modalitățile prin care se pot face pasaje pentru agricultori atunci când o autostradă taie în două parcele agricole. Deci sunt câteva lucruri care sper eu să simplifice procedurile și să putem accelera proiectele de investiții", a explicat premierul.

Dacian Cioloș i-a transmis ministrului Transporturilor, Dan Costescu, că va avea la dispoziție un instrument legislativ care să-i permită să accelereze aceste proiecte.

"Și sper eu să accelerăm și partea de reformă și reorganizare și eficientizare, pentru că asta mă interesează la CNADNR. Sunt două lucruri care trebuie să meargă în paralel. Partea aceasta de procedură și partea administrativă, care ține de deciziile în privința bunei funcționări a CNADNR-ului", a mai spus premierul.

Pe agenda ședinței de Guvern figurează spre aprobare un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ