Cioloş a promis companiei Ford sprijinul statului român pentru dezvoltarea investiţiei de la Craiova

| 24 mai, 10:37

Premierul Dacian Cioloş a vizitat centrul de cercetare avansată al Ford Motor Company, în cursul discuţiilor cu reprezentanţii companiei şeful Guvernului manifestând interesul pentru continuarea investiţiilor în uzina de la Craiova, conform noilor angajamente confirmate prin întâlnirile între oficiali români şi conducerea locală a companiei.

Conform unui comunicat al Guvernului, prima etapă a vizitei în SUA a premierului Dacian Cioloş a inclus o vizită la centrul de cercetare avansată al Ford Motor Company, compania care, de la preluarea uzinei de la Craiova, a investit peste 1 mld. de euro pentru susţinerea operaţiunilor în România.

Vizita de la centrul de la Dearborn, lângă Detroit, a cuprins o trecere în revistă a centrului de cercetare, a centrului pentru vehicule autonome, noi tehnologii şi stocare a energiei şi materialelor avansate. Tot aici, premierul s-a întâlnit cu un grup de ingineri români care lucrează în acest centru de excelenţă al industriei auto.

Delegaţia română condusă de premier a avut discuţii cu conducerea companiei, reprezentată de Mark Fields, CEO Ford Motor Company, Zoad Ojakli , vicepreşedinte al grupului Ford pentru relaţii internaţionale, Stephen Biegun, vicepreşedinte relaţii guvernamentale internaţionale şi Sarah Cartmell, director relaţii internaţionale.

Potrivit sursei citate, premierul Dacian Cioloş şi-a manifestat interesul pentru continuarea investiţiilor în uzina de la Craiova, conform noilor angajamente confirmate prin întâlnirile între oficiali români şi conducerea locală a companiei.

"Vrem ca uzina de la Craiova să se dezvolte pe liniile de producţie agreate cu statul român, în interesul producătorului american şi al economiei din zonă. Statul român va acorda întregul sprijin pe care îl poate susţine în condiţiile legii, pentru consolidarea acestei investiţii. Consider că oportunităţile sunt mai mari şi am invitat compania Ford să se gândească la dezvoltarea şi extinderea producţiei cu elmente de tehnologie inovatoare, care să ţină de autoturismele ecologice şi electrice, care, am vazut la centrul lor de inovaţie, sunt autoturismele viitorului", a declarat premierul Dacian Cioloş, conform comunicatului.

Un alt subiect l-a reprezentat susţinerea de către compania Ford a demersului de a dezvolta un mediu propice pentru dezvoltarea elementelor inovatoare şi a producţiei de componente. De asemenea, premierul Cioloş a invitat compania americană să se implice în organizarea învăţământului vocaţional pentru care Guvernul României pregăteşte un cadru instituţional adecvat.

În cursul zilei de luni, premierul a avut şi un prânz de lucru împreună cu o serie de reprezentanţi din conducerea unor companii din zona Michigan interesate de a investi sau deja active în Romania, ca Waldbirdge, Federal Mogul, Steelcase Inc, Kimball Electronics, Delphi, Michigan Economic Development Corp.

Programul a mai inclus o întâlnire cu primarul oraşului Detroit, Micheal Duggan.

Ford produce, în acest moment, la Craiova, monovolumul de mici dimensiuni B-MAX şi motorul Ford de 1.0 l EcoBoost - singurul motor din lume care a primit distincţia de "Motorul Internaţional al Anului" pentru trei ani consecutiv.

În uzina Ford din Craiova a fost produs modelul Ford Transit Connect, din 2009 până în 2012, iar Ford B-MAX s-a lansat în martie 2012. În 2013, vânzările au trecut de 67.000 unităţi. Cea mai bună lună de vânzări a fost martie 2013, când s-a depăşit pragul de 8.000 de unităţi.

În 2015 au fost produse 47.967 unităţi Ford B-MAX, în 2014 au fost fabricate 52.829 exemplare, iar în 2013 un total de 68.339 modele B-MAX. Cererea pentru acest model a scăzut constant de la momentul lansării şi până în prezent.

La 22 martie 2016, Jim Farley, Preşedinte şi CEO Ford Europa, a confirmat că Ford Motor Company urmează să investească până la 200 de milioane de euro pentru a produce SUV-ul de mici dimensiuni EcoSport în fabrica de la Craiova, începând cu toamna lui 2017.

Ford Motor Company este o companie globală din industriile auto şi mobilitate, cu sediul la Dearborn, Michigan. Cu aproximativ 199.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în toată lumea, activităţile principale ale companiei includ proiectarea, producţia, finanţarea de marketing şi asigurarea de service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri şi autovehicule electrice Ford, precum şi autovehicule de lux Lincoln. În acelaşi timp, Ford urmăreşte cu mare interes oportunităţi de dezvoltare prin intermediul Ford Smart Mobility, planul companiei de a deveni lider în domeniile: conectivitate, mobilitate, autovehicule autonome, experienţa clienţilor, date şi analiză.

Ford Europa produce, vinde şi asigură service-ul pentru vehicule sub marca Ford în peste 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 53.000 de angajaţi la facilităţile proprii şi aproximativ 68.000 de angajaţi. În plus, faţă de Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relaţii cu Clienţii şi 24 de facilităţi de producţie. Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – acelaşi an în care a fost fondată Ford Motor Company.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ