Cioloş: Am cerut miniştrilor pentru săptămâna viitoare un pachet de măsuri în ajutorul celor afectaţi de inundaţii
Premierul Dacian Cioloş le-a cerut miniştrilor de resort să prezinte, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, un pachet de măsuri, "ţintit şi rapid", pentru a veni în sprijinul celor afectaţi de inundaţii.
"Instituţiile abilitate au acţionat la timp şi au fost mobilizate resursele necesare pentru a interveni acolo unde a fost nevoie. Am vrut să am o evaluare directă de la prefecţi şi să aflu cum s-a acţionat pentru a salva vieţile şi bunurile oamenilor. Am solicitat autorităţilor locale o evaluare cât mai rapidă a pagubelor de până în acest moment. Am cerut miniştrilor de resort să propună în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare un pachet de măsuri de sprijin ţintit şi rapid, pentru a veni în ajutorul oamenilor şi comunităţilor afectate", a afirmat Cioloş, marţi dimineaţa, în videoconferinţa cu prefecţii, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Sursa citată arată că, în urma rapoartelor prezentate de prefecţii judeţelor şi de Ministerul de Interne, a rezultat că, după fenomenele meteorologice extreme, s-au confruntat cu probleme, în proporţii diferite, 164 de localităţi din 20 de judeţe ale ţării.
Totodată, se mai precizează că în scop preventiv au fost evacuate temporar, pe tot parcursul perioadei cu intemperii, aproximativ 400 de persoane, iar ministrul Petre Tobă a informat că 4.000 de cadre MAI au intervenit în fiecare zi pentru a reduce consecinţele fenomenelor meteorologice extreme.
În cadrul întâlnirii, premierul Dacian Cioloş a primit asigurări că nu există nicio localitate izolată în acest moment şi că nu mai există pericol iminent de inundaţii.
"Am cerut Ministerului Mediului să evalueze gradul de afectare a digurilor de protecţie împotriva inundaţiilor, pentru a preveni situaţiile dificile care pot apărea de acum înainte. Chiar dacă prognozele arată că, în următoarele zile, riscurile de inundaţii sunt reduse, perioada de instabilitate meteo, specifică acestei perioade, va continua. Am cerut tuturor să rămână vigilenţi. Totodată, am fost informat că, în perioada următoare, poate apărea risc de secetă şi caniculă. Din acest motiv, am cerut Ministerului Agriculturii să prezinte săptămâna viitoare o informare despre măsurile pe care le poate lua pentru folosirea sistemelor de irigaţii, astfel încât să limităm posibilele pagube provocate de secetă", a mai spus Cioloş, conform sursei citate.