Cioloş: Cel mai important este să iasă cât mai multă lume la vot, indiferent de opţiunile politice

| 11 dec, 10:20

Premierul Dacian Cioloş a declarat duminică, la Zalău, la ieşirea de la urne că, din punctul său de vedere, cel mai important este ca alegătorii să meargă la vot în număr cât mai mare, pentru a avea un rezultat reprezentativ, dar şi pentru a avea mai apoi legitimitatea de a urmări mandatul dat prin vot, potrivit Agerpres.

"Cred că cel mai important pentru ziua de astăzi este să iasă cât mai multă lume la vot şi asta indiferent de opţiunile politice. Asta e important pentru ca rezultatul pe care îl vom avea diseară să fie unul cât mai reprezentativ şi astăzi e ziua în care alegătorii pot să transmită celor care vor conduce România cele mai importante mesaje pentru următorii patru ani. Sigur, într-o democraţie participativă e foarte importantă consultarea şi pe parcusul guvernării, dar cred că cei mai îndreptăţiţi să conteste, să facă observaţii la ceea ce se va întâmpla în următorii patru ani sunt cei care astăzi merg la vot, care astăzi dau un mandat celor care vor conduce România în următorii patru ani şi apoi sigur, vor avea toată legitimitatea de a urmări modul în care mandatul pe care l-au dat va fi pus în aplicare. Din punctul meu de vedere este cel mai important lucru", a afirmat Dacian Cioloş.

Primul ministru a adăugat că se gândeşte mai ales la tinerii care vor să părăsească România, dar şi la cei care doresc să se întoarcă în ţară.

"Această libertate de a putea vota, de a ne putea alege reprezentanţii a fost una câştigată greu în istoria României şi cred că e important să nu o desconsiderăm şi mă gândesc mai ales la cei tineri, chiar la cei pe care îi aud spunând că, 'dacă lucrurile nu merg bine în ţară, eu prefer să plec'. Avem cu toţii datoria să încercăm să facem ca lucrurile să meargă bine în ţară, înainte de a ne gândi la altceva, dacă într-adevăr iubim locurile în care ne-am născut, dacă vrem ca lucrurile să meargă mai bine. Şi chiar să meargă mai bine pentru ca şi cei care acum sunt afară şi doresc să se întoarcă să poată să o facă", a subliniat premierul.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ