Cioloş, în SUA: România nu şi-a luat niciun angajament suplimentar în chestiunea refugiaţilor

România nu şi-a luat niciun angajament suplimentar faţă de ceea ce deja s-a angajat să facă în problema refugiaţilor, a declarat miercuri premierul Dacian Cioloş, în contextul în care, cu o zi în urmă, a participat, la New York, la un summit privind refugiaţii, organizat de SUA.
"Vreau să fiu foarte clar. România nu şi-a luat niciun angajament suplimentar faţă de ceea ce s-a angajat să facă la nivel european, însă în evenimentul de ieri (marţi - n.r.) tocmai asta am prezentat: contribuţia României la repartizarea refugiaţilor la nivel european, pe baze voluntare, pe acele cifre pe care România s-a angajat deja", a precizat Cioloş, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Misiunii Permanente a României pe lângă ONU.
Premierul a menţionat că, la summitul de marţi, a prezentat şi "implicarea României, atât cu resurse umane cât şi materiale, pentru întărirea controlului la frontierele europene, dar şi contribuţiile financiare pentru a rezolva probleme la rădăcina acestor migraţii".
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
