Cioloş: Până la sfârşitul mandatului aş vrea să vedem realizat un program de dezvoltare economică durabilă la Roşia Montană
Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, că vrea ca până la sfârşitul mandatului acestui Guvern să vadă realizat un program integrat de sprijin pentru o dezvoltare economică durabilă la Roşia Montană.
"S-au întâmplat nişte lucruri care probabil în urmă cu ceva vreme păreau dificile, dar aş vrea să vă spun că pentru credibilitatea noastră, a tuturor, e important să nu ne oprim aici şi la Roşia Montană. Oamenii aceia care locuiesc acolo au nevoie să li se demonstreze că atunci când ne gândim la patrimoniu natural, când ne gândim la patrimoniul arhitectural, când ne gândim la valoarea istorică a acelor locuri ne gândim şi la ei şi la oameni. Şi le-am spus membrilor Guvernului care s-au implicat în acest proiect - şi ministrul Mediului şi ministrul Culturii şi ministrul Economiei şi ministrul Agriculturii - că aş vrea ca până la sfârşitul mandatului acestui Guvern să vedem şi un program integrat de sprijin pentru o dezvoltare economică durabilă acolo", a spus Dacian Cioloş, la Gala Societăţii Civile, care se desfăşoară luni seară la Teatrul Naţional Bucureşti.
Premierul Cioloş a precizat totodată că abordarea de la Roşia Montană este similară cu cea pentru dezvoltarea Deltei Dunării.
"E aceeaşi abordare la Roşia Montană pe care vreau să o avem şi în Delta Dunării, unde nu e suficient să ne mulţumim cu faptul că avem în patrimoniul UNESCO o astfel de valoare naturală, ci trebuie să demonstrăm oamenilor care locuiesc acolo că pot să locuiască şi în armonie cu natura fără să le lăsăm impresia că din cauza lor se întâmplă lucruri negative. (...) Cred că şi datorită lor acest patrimoniu poate să fie păstrat şi atunci e important să mergem până la capăt şi vă invit să ne gândim împreună la soluţii, inclusiv de dezvoltare economică, de dezvoltare economică durabilă, pentru că avem din ce în ce mai multe idei şi resurse pentru aceasta (...) şi haideţi să demonstrăm că reuşim nu doar să protejăm, ci şi să punem în valoare patrimoniul pe care-l avem", le-a mai transmis Cioloş participanţilor la Gala Societăţii Civile.