Cioloş: Sunt gata să candidez şi la europarlamentare, şi la la prezidenţiale

| 18 oct, 18:48

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş ia în calcul atât o candidatură la alegerile europarlamentare, cât şi şi una la alegerile prezidenţiale de anul viitor. ”În momentul în care m-aş gândi la o candidatură asumată formal la prezidenţiale, aş face-o dacă ar exista în spate perspectiva unei susţineri mai largi”, a spus Dacian Cioloş într-o întâlnire cu jurnaliştii români la Strasbourg.

 

Fostul premier îl acuză pe Mircea Geoană că se foloseşte de funcţia de secretar general adjunct al NATO pentru a se promova în perspectiva alegerilor prezidenţiale din România.
”Am spus deja de mai multă vreme că sunt gata să să candidez şi la europarlamentare, şi la prezidenţiale. Mă interesează proiectul prezidenţial pentru că mi se pare că în contextul actual, şi din ţară, dar şi european, rolul preşedintelui în următorii ani va fi unul cheie. În interior, pentru a reduce polarizarea şi antagonizarea - nu doar între partidele politice, dar şi între clasa politică şi societate. Dar şi rolul preşedintelui la nivel european. Cred că în următorii 4-5 ani se vor lua decizii care vor influenţa pe termen lung Uniunea Europeană şi inclusiv poziţionarea noastră în UE. Ar fi un moment în care putem trece de la un stat membru de periferie -  nu doar geografic, dar şi comportamental - la un stat membru care să fie în cercul celor care, proactiv, influenţează direcţia în care o va lua UE. Mă aştept la modificări de funcţionare instituţională la nivel european. (…) În momentul în care m-aş gândi la o candidatură asumată formal la prezidenţiale, aş face-o dacă ar exista în spate perspectiva unei susţineri mai largi”, a declarat Dacian Cioloş.
Fostul premier îl acuză pe Mircea Geoană că se foloseşte de sigla NATO pentru a-şi face campanie pentru alegerile prezidenţiale.
”Da, mă uit cu mare atenţie la mandatul de Preşedinte al României, însă campaniile încep cu alegerile europarlamentare. Cum eu nu sunt nici Ciolacu, să stau toată ziua pe televizor pentru că sunt prim-ministru, nu sunt nici Ciucă, preşedinte al Senatului, care la fel poate avea vizibilitate, nu sunt nici secretar general adjunct la NATO, ca să folosesc sigla NATO în spate, să vin să fac campanie, sunt europarlamentar, îmi duc mandatul până la capăt şi voi căuta să valorific toate oportunităţile prin care să-mi promovez ideile”, a adăugat europarlamentarul REPER.
Întrebat ce şanse sunt să deschidă lista REPER la europarlamentare, Dacian Cioloş a răspuns: ”N-am discutat încă de lucrurile astea”.
Dacian Cioloş crede că ratarea unui nou mandat de europarlamentar n-ar echivala cu sfârşitul carierei sale politice.
”Eu nu consider că sunt îngropat politic dacă nu mai continui cu un mandat în Parlamentul European. Sunt multe lucruri de făcut şi sunt alte pârghii prin care se pot face lucruri. Eu vă reamintesc că am intrat în politica de partid abia din 2018 şi înainte am făcut o grămadă de lucruri fără să fiu membru într-un partid. Deci carieră mea de până acum nu-i legată strict de partide politice”, a spus Cioloş.
Fostul lider USR este de părere că REPER trebuie să fie deschis şi pentru candidaţi din afara partidului.
”Îmi doresc ca REPER să crească nu doar în bula internă, prin cei câţiva membri formal înscrişi, ci să arate că e un partid deschis şi la oameni care vor să intre în politică, chiar fără să se înscrie neapărat într-un partid. Să poată fi o platformă pentru a atrage şi alte resurse umane care sunt interesate de ce se întâmplă în ţară. Şi poate unii s-ar gândi şi la candidaturi pentru anul viitor, fără ca neapărat să se înroleze politic şi să se alinieze în spatele unui model în care dacă n-ai lipit afişe nu eşti pe listă. Sau eşti pe listă doar dacă eşti în gaşca care trebuie din conducerea partidului, cum se întâmplă nu numai la partidele vechi, dar şi la partide noi”, a explicat Cioloş, cu trimitere la modul în care USR şi-a stabilit lista de candidaţi pentru Parlamentul European.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ