Cioloş: Sunt pregătit să construiesc o guvernare responsabilă pentru următorii 4 ani

| 02 dec, 11:38

Premierul Dacian Cioloş a anunţat vineri că este pregătit să construiască o guvernare responsabilă pentru următorii patru ani, subliniind că viitorul guvern va avea nevoie însă de susţinerea unei majorităţi politice solide, formată din oameni integri, dedicaţi interesului ţării, în jurul aceloraşi principii de guvernare.

"Am văzut că unii se grăbesc să spună că aş fi nehotărât, că nu îmi asum lupta electorală. Dimpotrivă, sunt foarte hotărât. Sunt hotărât să rămân consecvent credinţei pe care o am în viitorul acestei ţări, în schimbarea de care ea are nevoie. Sunt hotărât să nu fac compromisuri de dragul vreunei funcţii sau doar pentru că 'aşa se face' în politică. Sunt hotărât să-mi ţin cuvântul dat şi să-mi asum cu bună-credinţă partea de responsabilitate care îmi revine. Democraţie înseamnă că guvernarea revine celor pe care-i alegem în Parlament şi care reuşesc să formeze o majoritate. PNL şi USR mi-au propus să mă susţină pentru a continua să conduc Guvernul dacă, împreună, vor susţine o majoritate parlamentară. Votul dumneavoastră din 11 decembrie va spune asta. Dacă răspunsul este pozitiv, sunt pregătit şi hotărât în decizia ca împreună cu aceste partide şi cu toţi cei care vor ca România să meargă înainte să construiesc o guvernare responsabilă, deschisă şi onestă pentru următorii 4 ani", a scris premierul pe Facebook. 

El a subliniat că îşi doreşte ca integritatea, transparenţa în cheltuirea resurselor şi luarea deciziilor, numirile în funcţii în temeiul competenţei şi profesionalismului să fie regula, nu excepţia sau doar teme de discurs politic. 

"Dincolo de reforme, Guvernul pe care îl conduc a început un alt mod de a guverna: sincer, onest, transparent, atât cu cheltuirea banului public, cât şi cu luarea deciziilor. Un mod de a guverna aşa cum mi l-am dorit de la toţi cei care au guvernat ţara până acum. Un mod de a guverna de care România are nevoie nu numai ca să se dezvolte, dar şi pentru ca românii să recâştige încrederea într-un stat care acţionează pentru ei, nu împotriva lor. Pentru asta am acceptat mandatul de premier într-un guvern independent. Şi sunt pregătit să mă angajez şi să-mi asum o nouă guvernare pentru continuarea unui astfel de mod de a administra interesul public. Însă este nevoie de mai mult", a adăugat şeful executivului. 

El a atras atenţia că tot ce a făcut în acest an "poate fi desfăcut şi făcut altfel în câteva luni". 

"Amintiţi-vă ce s-a strigat în stradă în noiembrie 2015. Gândiţi-vă unde ne duc corupţia, indiferenţa, minciuna. Din păcate, paşii pe care i-am făcut înainte nu sunt ireversibili. Pentru ca aceste proiecte bune să continue, viitorul guvern va avea nevoie de susţinerea unei majorităţi politice solide, formată din oameni integri, dedicaţi interesului ţării, în jurul aceloraşi principii de guvernare. Aceasta este esenţa Platformei România 100 - un set de valori şi direcţii clare de acţiune, în care eu cred şi pentru care mă angajez după 11 decembrie. Două dintre partidele care candidează pentru Parlament susţin Platforma România 100. Le mulţumesc pentru asta, le mulţumesc membrilor lor şi tuturor celor care vor altceva de la politică. Le mulţumesc pentru că au înţeles şi au avut curajul să îşi asume valori şi principii pentru guvernare, înainte de orice promisiune electorală", a spus premierul. 

Potrivit acestuia, USR este un partid tânăr, purtător de multe speranţe, în plină consolidare, un partid care urmează să dovedească trecerea de la bune intenţii la fapte. "Un partid nou, cu oameni noi, dintre care cu câţiva am avut plăcerea să lucrez în Guvern anul acesta", a adăugat el. 

Totodată, a arătat Cioloş, PNL este un partid cu tradiţie democratică de aproape un secol, partid care, în ultimul sfert de veac, a trecut prin multiple transformări şi evoluţii. 

"E un partid pe care îl cunosc destul de bine. Au fost greşeli, dar au fost şi momente în care a arătat că se poate transforma pentru a merge înainte. Cred că PNL este partidul care a început să înţeleagă ce aşteptaţi dumneavoastră de la clasa politică şi a demarat un proces de schimbare - un prim pas asumat prin eliminarea de pe liste a candidaţilor cu probleme penale, printr-o infuzie de candidaţi noi pentru alegerile parlamentare", a detaliat el. 

Premierul a arătat că este gata să se angajeze într-un astfel de proiect. "Sunt gata să mă angajez în acest proiect şi deoarece, pentru mine, nu este vorba doar de nevoia de a avea sprijinul unor partide politice pentru a guverna. Este mult mai mult şi mult mai important decât atât. Este vorba de a face o alegere clară pentru un nou mod de a face politică şi de a guverna. Este vorba de a face o alegere clară între trecut şi viitor, pentru o Românie a bunului simţ, a respectului pentru muncă cinstită şi împotriva perpetuării corupţiei, minciunii şi populismului. Este o alegere pe care vă invit să o facem împreună, toţi cei care credem că România nu-şi poate permite să se întoarcă la ceea ce a fost", a conchis Dacian Cioloş.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ