Circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal a fost închisă

| 01 oct, 2013

Circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal este închisă pentru eliberarea gabaritului căii ferate de copacii căzuţi între staţiile Dârste - Timişu de Sus (firul II) şi Timişu de Sus - Predeal (firul II, firul I fiind închis pentru lucrări de reabilitare), informează Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA, printr-un comunicat de presă.

Echipele feroviare aflate la faţa locului intervin cu drezine pantograf pentru tăierea copacilor căzuţi pe intervalul de staţii Dârste - Timişu de Sus - Predeal (firul II). Trenul IR 1645 care circulă în relaţia Bucureşti Nord - Tg Mureş staţionează în gara Predeal de la ora 13,25, urmând să-şi reia circulaţia după îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată. 

Până la reluarea circulaţiei în condiţii normale de trafic, pe intervalul de staţii Dârste - Timişu de Sus - Predeal (firul I), trenurile aflate în grafic vor staţiona în gările de pe traseu, acestea urmând să înregistreze întârzieri la sosirea în staţiile de destinaţie. 

În prima parte a acestei zile, echipele de intervenţie au îndepărtat copacii căzuţi în gabaritul căii ferate la intrare în staţia Grădinari şi între staţiile Crivina - Periş şi Chiajna - Grădinari.

Traficul feroviar pe raza judeţelor afectate de vremea nefavorabilă se desfăşoară în condiţii de ploi abundente, ninsoare şi vânt puternic.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ