Citești cărți de pe un dispozitiv electronic? Nu știi căror riscuri te expui!

| 01 sep, 2014

Oamenii de ştiinţă norvegieni au descoperit că persoanele care citesc texte de pe un Kindle sau de pe alte dispozitive electronice pot întâmpina dificultăţi în a înţelege subiectul poveştii.

Cercetătorii sunt de părere că greutatea şi senzaţia de a simţi o carte ar putea sta în spatele acestei probleme de înţelegere. Aceştia susţin că acţiunea de a da fiecare pagină şi sentimentul de a şti cât mai este de citit dintr-o carte îl face pe cititor să absoarbă mai multă informaţie.

Pentru realizarea acestui studiu, oamenii de ştiinţă au avut nevoie de ajutorul a 50 de cititori cărora le-au dat aceaşi nuvelă, de 28 de pagini, scrisă de autoarea americană Elizabeth George. Jumătate dintre participanţi au citit de pe un Kindle, în timp ce ceilalţi participanţi au citit dintr-o carte. Ulterior, acestora li s-a cerut să-şi amintească detalii din nuvelă, inclusiv obiecte, personaje şi locuri.

Studiul a arătat că, în timp ce factori, precum empatia cu personajele, afundarea în poveste şi gradul cititorului de înţelegere a naraţiunii, au fost relativ asemănători, participanţii care au folosit un Kindle s-au descurcat "semnificativ mai rău" când li s-a cerut să relateze evenimentele din poveste în ordinea corectă.

 

CITEȘTE ȘI: Amazon elimină de la vânzare o parte dintre cărţi. Ce nu mai poţi să cumperi


Un alt studiu realizat cu elevi de clasa a X-a a arătat că cititrea textelor în format tipărit este preferabilă în detrimentul celor lecturate de pe computer, pentru o mai bună înţelegere. Pentru realizarea acestui studiu, 72 de elevi au fost împărţiţi în două grupe, cărora le-au fost date două texte, unul de ficţiune şi unul real.

Elevilor dintr-un grup li s-a cerut să citească cele două texte într-un format PDF, pe computer, în timp ce celorlalţi elevi li s-au dat textele tipărite pe hârtie. Ulterior, elevilor le-au fost adresate întrebări prin care să reiasă cât de bine au înţeles textul. Rezultatele au arătat, în mod evident, că aceia care au citit textele de pe ecranul computerului au înţeles mai puţin decât cei care au citit de pe hârtie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ