Cîţu, despre includerea sectoarelor în PNRR: ”Ne uităm dacă trebuie să fie menţionaţi în PNRR!”
Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri, că va fi analizată necesitatea includerii sectoarelor din Bucureşti în PNRR, întrucât în Capitală este ”foarte mult de lucru”. ”Îi vom ajuta, bineînţeles”, a transmis premierul.
Florin Cîţu a fost întrebat, vineri, în judeţul Dolj, despre solicitarea primarilor de sector de a fi incluşi în PNRR şi a afimat: ”Ne uităm dacă trebuie să fie menţionaţi în PNRR. Acolo sunt menţionate toate UAT, vom include şi cnsiliile judeţene, dacă este nevoie includem şi primarii de sector”.
Premierul consideră că este mult de lucru în Capitală.
”În Bucureşti avem foarte mult de lucru în acest moment, aş vrea mai multă implicare din partea primăriilor în a colecta gunoiul şi a rezolva această problemă a Bucureştiului. Dar îi vom ajuta, bineînţeles”, a mai afirmat Cîţu, potrivit News.ro.
Primarii sectoarelor din Bucurşti cer Guvernului introducerea în PNRR şi au transmis o scrisoare comună premierului, dar şi miniştrilor cu atribuţii în acest domeniu. Documentul face referire doar la unităţi administrativ teritoriale şi la municipiul Bucureşti, ca ansamblu, nu şi la sectoare.
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x