Cîţu: ”Revenim la normalitate în trei etape. Prima etapă începe astăzi!” Ce măsuri au intrat în vigoare la 1 iunie
Premierul Florin Cîţu a afirmat că revenirea la normalitate va fi în trei etape, iar prima a început marţi, 1 iunie. Şeful Executivului a adăugat că următoarele măsuri vor fi luate la 1 iulie şi altele la 1 august.
„Revenim la normalitate în trei etape. Prima etapă începe astăzi. Alte măsuri pentru revenirea la normalitate vom avea la 1 iulie, respectiv, 1 august”, a scris Florin Cîţu marţi pe Facebook.
Măsurile de relaxare a restricţiilor, adoptate săptămâna trecută de Guvern, sunt aplicate începând de marţi, 1 iunie.
Ele vizează, între altele, renunţarea la masca de protecţie în birourile unde lucrează cel mult cinci persoane, toate vaccinate, redeschiderea spaţiilor de joacă şi a piscinelor din interior. Totodată, creşte gradul de ocupare la hotelurile de pe litoral şi numărul de participanţi la evenimentele culturale sau artistice organizate în aer liber.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că persoanele care sunt vaccinate vor putea merge în cluburi, discoteci sau la festivaluri, urmând să prezinte la intrare dovada vaccinării, fie în format printat, fie electronic. Responsabilitatea de a verifica existenţ documentului revine organizatorului sau agentului economic, iar verificarea autenticităţii documentului va fi făcută de poliţişti, aleatoriu.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x