Ciucă: Am discutat despre o analiză la nivelul fiecărui minister, în vederea reducerii numărului de secretari de stat

| 03 iul, 20:24

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat luni că în şedinţa conducerii partidului s-a discutat despre o analiză la nivelul fiecărui minister, în vederea reducerii numărului de secretari de stat şi că urmează o decizie la nivelul coaliţiei pe acest subiect.

 

”Am discutat despre o analiză la nivelul fiecărui minister, în vederea reducerii numărului de secretari de stat şi în felul acesta să putem să avem şi o discuţie în interiorul coaliţiei pentru o decizie finală”, a spus preşedintele PNL, potrivit News.ro.
El a arătat că, de asemenea, conducerea partidului a discutat cu miniştrii despre continuarea procesului de absorbţie a fondurilor europene.
”Cu puţin timp în urmă am primit aprobarea pentru cererea de plată numărul doi, au fost îndeplinite 51 de jaloane, a rămas unul neîndeplinit, despre care am discutat, de asemenea, împreună cu ministrul Energiei modalitatea în care şi acest jalon să reintre în procedură astfel încât, până în luna Septembrie să poată să fie îndeplinit şi să primim şi suma care nu a fost alocată prin cererea de plată numărul doi”, a explicat Ciucă.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ