Ciucă, despre candidatura sa la prezidenţiale: „Nu s-a luat o decizie”

| 08 dec, 19:31

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Slatina, că nu s-a luat o decizie la nivel de partid cu privire la candidatura sa la prezidenţiale, el subliniind însă că nu se dă înapoi de la nicio responsabilitate şi că "nu poţi să ceri unui partid să vină să câştige alegerile şi preşedintele partidului să se dea la o parte".

 

"Când va veni vremea, vom vorbi despre toate. Dumneavoastră, celor de la Olt, ca şi celor de la Dolj, le pot spune că în momentul de faţă PNL, cu toţi oamenii care sunt aici, PNL are cea mai valoroasă resursă umană, are capacitatea, are potenţialul (...), poate să îşi asume abordarea şi câştigarea alegerilor în 2024, pornind inclusiv de la premisa rezultatelor din ciclul electoral trecut. Ca atare, nu poţi să ceri unui partid să vină să câştige alegerile şi preşedintele partidului să se dea la o parte. Doar că la acest moment nu s-a stabilit nimic, pentru că o astfel de decizie se ia în forurile partidului, există o decizie la nivel de partid şi atunci o vom anunţa. Dar, cu certitudine, nu ne dăm înapoi de la nicio responsabilitate", a spus Ciucă, fiind întrebat despre posibilitatea unei candidaturi a sa la Preşedinţia României.
Nicolae Ciucă a participat, vineri, la întâlnirea Ligii Aleşilor Locali PNL din regiunea Sud-Vest Oltenia de la Slatina şi a susţinut o conferinţă de presă.
Liderul PNL a mai declarat, în 23 noiembrie, referitor la o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, că dacă PNL îi va cere să candideze, el nu va putea să refuze, din moment ce a cerut partidului să meargă în alegeri pe cont propriu.
"După ce am discutat la Sinaia am stabilit clar că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Ca atare, dacă Partidul Naţional Liberal îmi va cere să candidez, eu nu pot să mă duc în faţa partidului să le cer să ne asumăm să candidăm prin noi înşine şi dacă partidul îmi va cere, eu să zic nu", a spus Ciucă, la RFI, întrebat dacă va candida la Preşedinţia României.
Întrebat dacă el ar fi o locomotivă pentru PNL, Ciucă a spus: "Tocmai de aceea nu există o decizie, pentru că urmează să facem analize, să facem măsurători şi în funcţie de toate aceste date vom lua o decizie".

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ