Ciucă: ”Guvernul a aprobat măsurile de sprijin ca urmare a creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale!”
Guvernul a aprobat măsurile de sprijin ca urmare a creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, a anunţat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, conform Agerpres.ro.
"Am promis (...) protejarea cetăţenilor, a locurilor de muncă şi, desigur, protejarea economiei. (...) Astfel, în cadrul ordonanţei de urgenţă, am stabilit următoarele: pentru consumatorii casnici care consumă până în într-o 100 de kWh preţul va fi 0,68 de lei, măsură de care vor beneficia 3,5 milioane de gospodării. Pentru cei care consumă între 100 şi 300 de kWh preţul va fi de 0,80 lei, iar de această măsură vor beneficia aproximativ 4,5 milioane de gospodării", a declarat Ciucă, la Palatul Victoria.
Potrivit prim-ministrului, pentru consumatorii noncasnici preţul va fi de aproximativ 1 leu/ kWh - IMM-uri şi întreprinderi din industria alimentară.
Pentru consumatorii energointensivi se va aproba o schemă de ajutor de stat, a completat premierul.
Pentru gazele naturale, pentru consumatorii casnici preţul va fi de maxim 0,31 lei/kWh, iar pentru cei noncasnici de 0,37 lei/kWh. Pentru întreprinderile care au avut un consum, în 2021, de până la 50.000 de kWh se menţine acelaşi preţ, a afirmat Ciucă.
"Concomitent, la nivelul Ministerului Energiei se iau măsuri pentru tot ceea ce înseamnă identificarea de surse noi de energie şi, de asemenea, pentru identificarea de surse noi de aprovizionare cu gaze naturale", a menţionat premierul.
Tag-uri:
Guvern, Nicolae Ciuca
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x