Ciucă: România şi Cehia îşi pot juca mai bine rolul pe care îl au în UE şi în NATO, mai ales dacă ne vom sprijini reciproc
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a precizat, marţi după întâlnirea cu omologul ceh Miloš Vystrčil, că România şi Cehia au o excelentă relaţie bilaterală, cu perspective de extindere şi îşi pot juca mai bine rolul în UE şi NATO, în cazul în care se susţin reciproc.
El a mai spus că omologul său ceh i-a reconfirmat sprijinul pe care Praga ni-l acordă în două obiective importante pentru noi şi anume integrarea în Spaţiul Schengen şi aderarea la OCDE.
„România şi Republica Cehă au o excelentă relaţie bilaterală, cu perspective de extindere şi aprofundare. Am agreat acest deziderat cu omologul meu ceh, Miloš Vystrčil, în discuţia pe care am avut-o, astăzi, la Palatul Parlamentului. Ţările noastre îşi pot juca mai bine rolul pe care îl au în Uniunea Europeană şi în Alianţa Nord-Atlantică, mai ales dacă ne vom sprijini reciproc. Miloš Vystrčil mi-a reconfirmat sprijinul pe care Praga ni-l acordă în două obiective importante pentru noi: integrarea în Spaţiul Schengen şi aderarea la OCDE”, a scris Nicolae Ciucă, marţi pe Facebook.
El a mai spus că l-a însoţit pe„ înaltul oaspete la Forumul de Afaceri organizat de Ambasada Republicii Cehe şi Confederaţia Patronală «Concordia», unde am invitat companiile cehe să investească în România”.
„Ne dorim ca prezenţa lor în economia românească să crească, dar şi ca firmele cu capital românesc să-şi extindă afacerile în Republica Cehă”, a completat preşedintele Senatului României.
Premierul Marcel Ciolacu a avut, o întrevedere marţi la Palatul Victoria, cu Miloš Vystrčil, preşedintele Senatului ceh, la care acesta a reconfirmat sprijinul Cehiei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x