Ciucă: Să nu uităm nicio clipă că deciziile noastre de azi vor deveni istoria de mâine a României
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a subliniat luni, în plenul Parlamentului, că Ziua Naţională este un prilej pentru a onora un moment de vârf al istoriei noastre şi a îndemnat la reflecţie, pentru că "deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României".
"Ziua Naţională este un prilej pentru noi toţi de a onora un moment de vârf al istoriei noastre. Pe 1 decembrie 1918, întreaga clasă politică s-a unit pentru a exprima voinţa românilor de a fi împreună, de a avea o ţară puternică şi unită. A fost un moment cu adevărat înălţător şi pilduitor, în care românii au putut să vadă că, atunci când sunt uniţi, niciun obiectiv nu este prea mare. Noi, reprezentanţii clasei politice de azi, trebuie să învăţăm din această lecţie. Şi trebuie să-i urmăm învăţămintele. Prin deciziile pe care le luăm, să fim mereu conştienţi că istoria, aşa cum o cunoaştem, a fost clădită prin faptele de zi cu zi ale înaintaşilor noştri. Să nu uităm nicio clipă că deciziile noastre de azi vor deveni istoria de mâine a României. Avem nevoie de o astfel de înţelegere a lucrurilor. Mai ales în actualul context internaţional", a afirmat Ciucă, luni, în şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Naţionale.
El a amintit că traversăm un moment complicat şi că "ameninţărilor de securitate li se adaugă cele economice, iar la toate acestea se adaugă şi provocările competiţiei lumii moderne".
"Trebuie să apărăm oamenii de creşterile de preţuri şi de inflaţie. Trebuie să asigurăm un nivel de trai din ce în ce mai ridicat cetăţenilor acestei ţări prin creşterea veniturilor. Toate acestea nu se pot realiza fără o economie puternică şi funcţională. Iar o economie puternică şi funcţională se bazează pe investiţii crescute din trei surse (investiţii private străine, investiţii din fondurile europene şi investiţii de la bugetul ţării). Dacă vrem o ţară bogată, atunci trebuie să investim în economia ei. Dacă vrem o ţară liberă, trebuie să investim în democraţia ei. Dacă vrem o ţară sigură, trebuie să investim în apărarea ei. Avem nevoie de răspunsuri la toate aceste provocări. Dar, cel mai important, avem nevoie de multă responsabilitate", a adăugat Ciucă.
Potrivit liderului PNL, "în vremuri tulburi se nasc idei tulburi şi apar mişcări politice periculoase, care vor să schimbe buna funcţionare a societăţii".
"România are capacitatea să înfrunte toate greutăţile şi să-şi croiască un viitor prosper dacă întreaga clasă politică va înţelege să fie responsabilă. Avem cele mai extinse garanţii de securitate pentru că suntem stat membru al NATO. Avem la dispoziţie sume record pentru investiţii mari în toate domeniile, pentru că suntem stat membru al Uniunii Europene. Important este să fim înţelepţi, coerenţi şi responsabili în decizii. Să folosim din plin această fereastră de oportunitate pentru dezvoltarea accelerată a României. Această dezvoltare trebuie să însemne, în final, familii mai prospere, comunităţi mai unite, o ţară mai puternică şi respectată în Europa şi în lume. PNL este determinat să pună umărul la acest viitor pe care ni-l dorim cu toţii. Şi pe care noi, liberalii, îl vedem alături de partenerii noştri", a punctat Ciucă.
Preşedintele Senatului a subliniat "cât se poate de clar şi de ferm că viitorul nostru este în Uniunea Europeană şi în NATO".
"Nimeni şi nimic nu trebuie să ne clatine această opţiune. Pentru asta, trebuie să ne unim ca societate şi să respingem toate încercările de a ne izola de Uniunea Europeană, de a ne îndepărta de partenerii noştri de dezvoltare. Anul acesta s-au împlinit 105 ani de la Marea Unire. Este o istorie în care România a fost obligată să treacă prin multe greutăţi. De fiecare dată, însă, am găsit forţa pentru a ne ridica şi pentru a merge înainte. Prin munca şi priceperea poporului român. Prin dorinţa de a fi o ţară unită şi puternică. Asta mă face să cred că vom reuşi şi pe viitor", a mai spus Ciucă.
El a mulţumit poporului român pentru că "a ştiut să fie puternic în momentele de cumpănă şi că niciodată nu a renunţat la idealurile sale".
"Vreau să mulţumesc fiecărui român din ţară şi din străinătate pentru că, prin munca fiecăruia şi prin dorinţa de a se dezvolta, România devine o ţară mai bogată, o ţară în care ne dorim să trăim. Şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc, de asemenea, Casei Regale a României pentru întreaga sa activitate dedicată României şi pentru acţiunile de promovare a identităţii noastre culturale. Să fim conştienţi de toate aceste lucruri. Şi să muncim cu dedicaţie şi devotament pentru viitorul ţării noastre", a transmis Nicolae Ciucă.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x