Ciucă: STS a devenit un reper în materie de comunicaţii şi tehnologia informaţiei pentru România
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a devenit un reper în materie de comunicaţii şi tehnologia informaţiei pentru România, reuşind, în cei 30 de ani de activitate, să se adapteze şi să răspundă adecvat provocărilor tehnologice şi de securitate generate de transformarea accelerată a societăţii, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Şeful Executivului a participat, marţi, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, la ceremonia dedicată Zilei Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi împlinirii a 30 de ani de activitate în domeniul comunicaţii şi tehnologia informaţiei de stat.
"Participăm astăzi la un moment special al unei instituţii care oferă servicii de comunicaţii şi tehnologia informaţiei la nivelul statului român în deplină siguranţă. (...) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a oferit timp de 30 de ani cele mai noi şi sisteme complexe şi soluţii de comunicaţii destinate statului, reuşind să ţină pasul cu fiecare etapă tehnologică. Parcursul a presupus adaptarea serviciilor la progresul tehnologic global, la permanentele reconfigurări şi la integrarea obiectivelor strategice ale României ca stat membru al UE şi al NATO. (...) V-aţi adaptat, aţi anticipat şi aţi răspuns adecvat provocărilor tehnologice şi de securitate generate de transformarea accelerată a societăţii şi aţi devenit un reper în materie de comunicaţii şi tehnologia informaţiei pentru ţara noastră", a declarat Nicolae Ciucă.
El a adăugat că la ora actuală STS administrează o infrastructură ultramodernă şi rezilientă, bazată pe investiţii în tehnologie şi în pregătirea inginerilor şi specialiştilor din cadrul instituţiei, care şi-au dovedit valoarea în multe situaţii.
Totodată, Ciucă a punctat rolul jucat de STS în perioada pandemiei de COVID 19.
"În pandemia de COVID 19 aţi avut un rol fundamental în crearea în timp record a unor platforme şi sisteme informatice cu un nivel de sofisticare ridicat şi flux sută la sută digital, cu mecanisme securizate de comunicare la distanţă sau soluţii digitale, dovedind rezilienţa şi capacitatea de continuitate guvernamentală în situaţii de criză", a evidenţiat premierul.
El a menţionat şi colaborarea dintre STS şi ministerele de profil în baza căreia s-a reuşit facilitarea atragerii fondurilor din PNRR, precum şi deschiderea spre obiectivul digitalizării administraţiei publice în România.
Prim-ministrul a marcat şi rolul determinant asumat de STS privind organizarea acţiunilor de răspuns ale statului şi asigurarea întregului sistem de comunicaţii pentru autorităţile de la frontieră, în contextul războiului de agresiune pe scară largă al Rusiei în Ucraina.
"Felicit specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale pentru modul în care au blocat multiple atacuri îndreptate asupra site-urilor unora dintre cele mai importante instituţii din România, dar şi pentru partajarea analizelor proprii şi colaborarea cu specialiştii IT şi experţii de la nivelul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică şi cei ai instituţiilor din Sistemul Naţional de Apărare. Aţi demonstrat că, în cazul unui atac cibernetic, avem specialişti şi avem expertiză, iar deciziile şi măsurile fizice, tehnice şi operaţionale luate în timp real sunt esenţiale", a declarat Ciucă.
Potrivit premierului, priorităţile pentru perioada următoare rămân cele legate de redimensionarea sistemului naţional de comunicaţii de stat, conform cerinţelor internaţionale de calitate, şi realizarea infrastructurii necesare care va găzdui cloud-ul guvernamental şi serviciile electronice de care au nevoie cetăţenii.
Şeful Executivului i-a felicitat pe specialiştii STS pentru activitatea depusă şi i-a îndemnat să menţină aceleaşi înalte standarde de competenţă şi performanţă.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x