Ciucu: ”Carantina în Bucureşti încă nu este necesară!”
Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a afirmat că încă nu este necesară carantina în Bucureşti, iar populaţia trebuie să respectele regulile de protecţie sanitară pentru a nu ajunge la o astfel de măsură, carantina fiind destul de costisitoare pentru oraş. El a adăugat că pot fi ţinute slujbele de Paşte, atâtat timp cât există o bună informare a populaţiei şi cu impunerea unor măsuri speciale pentru noaptea de Înviere.
„Noi trebuie să facem tot ce putem în acest moment, tocmai ca să nu fie necesară o carantină în Bucureşti. În acest moment, încă nu este necesară şi depinde şi de noi, dar şi într-o foarte mare măsură depinde şi de populaţie să respecte regulile, pentru a nu ajunge la carantină, carantina fiind destul de costisitoare pentru oraş”, a declarat Ciprian Ciucu, marţi la RFI.
Edilul a adăugat că sunt necesare măsuri suplimentare pentru ca Bucureştiul să nu ajungă la carantină.
„Sunt mai multe măsuri pe care le-am discutat ieri cu premierul şi cu primarii din Bucureşti. Vor fi mult mai atent monitorizate centrele comerciale şi ne gândim la introducerea unei măsuri suplimentare, inclusiv pentru centrele comerciale, astfel încât numărul de oameni care au efectiv acces într-un centru comercial sau într-un magazin în acelaşi timp să fie limitat, iar cozile care se vor crea pe de o parte vor descuraja oamenii să vină în centrele comerciale în număr foarte mare, iar pe de altă parte, vor trebui bine gestionate de către Poliţia Locală, astfel încât să se respecte măsurile de distanţare fizică. Sunt şi alte tipuri de măsuri. Trebuie să mutăm, cel puţin pe instituţiile publice, cât de mult putem activitatea în online şi noi am discutat foarte mult de acest aspect la Primăria Sectorului 6 şi nu numai că am discutat, dar şi facem acest lucru şi de asemenea trebuie să introducem mult mai serios telemunca”, a completat Ciucu.
El a mai spus că pot rămâne deschise de Paşte bisericile, însă cu anumite condiţii.
„Aici aştept şi eu să văd care este decizia Guvernului. Momentan, nu avem decât o declaraţie iresponsabilă a liderului PSD, care spune că el preferă să plătească o amendă, sfidând efectiv autorităţile şi legea, să se ducă la slujba de Paşte. Din punctul meu de vedere, cu o foarte bună informare a populaţiei şi cu respectarea măsurilor şi cu impunerea unor măsuri special pentru noaptea de Paşte, se pot ţine slujbele. Cred că lumea şi înţelege în acest moment că trebuie să fie mult mai precaută. Trebuie să avem un set de măsuri speciale, care să fie recomandate de către Departamentul de Situaţii de Urgenţă pentru noaptea de Paşte, le vom evalua să vedem cum sunt şi le vom urma”.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x