Claudiu Tîrziu, despre dosarul penal în care sunt vizaţi liderii partidului:Presupunem că este vorba despre Caravana Medicala

| 10 ian, 18:24

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a declarat marţi despre dosarul penal în care sunt vizaţi liderii partidului că presupun că este vorba despre Caravana Medicală, el explicând că nu au oferit vreun bun, ci oferă un ajutor medical, unor oameni care nu beneficiază de asistenţă medicală, la sate. El a precizat că este clar că există o mare temere în arcul guvernamental privind ascensiunea AUR.

 

”Nu am fost chemaţi, am aflat despre acest dosar din presă, nu ni s-a făcut nicio comunicare oficială, procedura e firească, în cazul parlamentarilor trebuie să existe o aprobare. Nu ştim despre ce e vorba, presupunem că este vorba despre Caravana Medicală. Vom vedea, noi ne aşteptăm la astfel de acţiuni din partea puterii, e clar că există o mare temere în arcul guvernamental privind ascensiunea AUR”, a declarat senatorul AUR Claudiu Tîrziu, în emisiunea România Politică de la Prima News.
El a precizat că au mai fost plângeri penale făcute, de unul sau de altul din zona puterii şi care s-au soldat cu neînceperea urmăririi penale, pentru că nu aveau obiect şi nici de data asta nu crede că este vreo primejdie.
”Din informaţiile apărute în presă, acţiunea penală a început de la plângere penală, probabil de la Ialomiţa, de acolo s-a format dosarul, trebuie să ni se aducă şi nouă la cunoştinţă. În mod sigur este o legătură indisolubilă între acest dosar şi campaniile electorale, iar dacă puterea abuzează şi forţează astfel de acţiuni penale împotriva liderilor Opoziţei, asta nu îi arată decât slăbiciunea, frica de a fi învinsă în alegeri. Vă daţi seama cum văd românii această acţiune împotriva singurului partid care nu i-a furat pe români. Nu cred că electoratul va rămâne impasibil la această acţiune şi îi va sancţiona pe cei responsabili”, a completat Claudiu Tîrziu.
Despre Caravana Medicală, liderul AUR a explicat că maşinile aparţin partidului AUR, fiind cumpărate din banii pe care AUR i-a încasat drept subvenţie de la stat, fiind vorba de.trei tiruri şi o furgonetă care e dedicată cabinetului de stomatologie.
„Noi am cerut înainte de achiziţie inforrnaţii de la AEP, înainte, dacă avem voie. Am primit acceptul, avem corespondenţă. am pus la dispoziţie aceste maşini în care noi facem propagandă politică, am spus, nu am ascuns acest lucru şi am pus la dispoziţie unei asociaţii de medici care oferă şi servicii medicale gratuite. Noi nu oferim vreun bun, noi oferim un ajutor medical, unor oameni care nu beneficiază de asistenţă medicală, la sate”, a arătat Tîrziu
El a mai spus că nu vor opri această Caravana Medicală, pentru că ceea ce fac este legal şi au toate autorizaţiile. ”Avem toate dovezile că am făcut lucrurile legal, achiziţiile, suntem controlaţi la zi, am avut anul trecut două controale de la AEP, succesive, la noi, a venit şi Curtea de Conturi”, a subliniat Claudiu Tîrziu.
Senatorul AUR a mai spus că se miră că a existat un procuror care să mişte o astfel de acţiune penală care este în mod atât de limpede una fără obiect. ”Nu suntem în campanie electorală, nu se dă mită, nu se încalcă legea, dar dacă vom fi chemaţi, vom merge ca să răspundem”, a mai declarat Claudiu Tîrziu.
AUR anunţă marţi că a apărut primul dosar penal pe numele liderilor partidului, privind aşa-zise fapte de „coruperea alegătorului”, preşedintele formaţiunii, George Simion, afirmând că vor să îi desfiinţeze, să le organizeze dosare penale şi să le însceneze diferite lucruri. ”O să ne luptăm cu ei pe Twitter, pe Youtube, pe Tik Tok, o să ne luptăm cu dosarele penale care au început să le facă şi la final de 2024, noi o să fim învingători”, mai afirmă Simion. Potrivit unor surse parlamentare, la Camera Deputaţilor a ajuns un document din partea Poliţiei Ialomiţa, în care se vorbeşte despre un dosar penal în care apar numele lui George Simion, Claudiu Tîrziu, Marius Lulea şi Silviu Păunescu.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ