Clivaj pe Roșia Montană? În capul lui Băsescu

Invitat la o emisiune de televiziune, președintele Traian Băsescu a profitat de ocazie și de setul de întrebări ultra-comode care i-au fost adresate pentru a duce mai departe povestea repetatelor schimbări de atitudine în privința proiectului minier Roșia Montană. Trecând peste episodul prea puțin credibil în care proiectul a stagnat atâția ani pe motiv că premierul Emil Boc se opunea președintelui în privința demarării exploatării, Traian Băsescu și-a motivat trecerea din tabăra suținătorilor proiectului în cea ”neutră” enunțată recent prin clivajul apărut în societate pe această temă și necesitatea unui mediator ”neutru”. Or, dincolo de întoarcerea bruscă în gândirea președintelui, nu vedem altă falie aparentă în acest context. Despre ce ”falie care se creează în societate” vorbește președintele când absolut toate sondajele și toți sociologii semnalează că, statistic vorbind, nu avem nicio dispută pe tema exploatării? Când peste 70% din cetățenii țării se exprimă în favoarea exploatării, iar protestele împotriva acesteia abia reușesc să adune, la apogeu, 10.000 de oameni, nu vorbim de un clivaj social, ci de un conflict politic pus și exploatat de diverse persoane în context ecologist. S-a afirmat explicit sau implicit nu odată în presa partizană protestelor ecologiste că protestul din Roșia Montană, al minerilor și familiilor acestora nu este relevant în comparație cu protestul celor ieșiți în stradă la Cluj și București. Chiar așa să fie? Nu și dacă luăm în considerare procentual proporția participării la cele două manifestații antagoniste.

Dar să privim lucrurile și altfel, să stăm deci strâmb pentru a judeca drept. Să presupunem că protestatarii ecologiști ar avea dreptate și 10.000 de persoane sunt mai îndreptățite decât 300 să se pronunțe pe această problemă. Observați că, de dragul argumentației, ignorăm detaliul că Parlamentul este singurul și cel mai îndreptățit să se pronunțe. Vom remarca imediat că dacă protestatarii din București și Cluj, admițând că au rămas în număr constant, pot bruia voința celor 300 de persoane din Roșia, același lucru se va întâmpla și dacă luăm în considerare acel procent strivitor de 70% din totalul cetățenilor care s-au pronunțat în favoarea exploatării miniere. Dar ce are toate această matematică, în fond, cu clivajul lui Traian Băsescu? Simplu, tocmai pentru că acest clivaj nu există, pentru că dacă ar exista cei 10.000 nu ar avea nicio problemă să devină cel puțin 250.000, o cifră suficientă pentru convocarea unui referendum. Ori aici se vede deja cu ochiul liber, că în lipsa clivajului, domnul președinte ar fi dispus să dea o mână de ajutor protestatarilor, în sensul în care periodic domnia sa amintește că ar putea demara un referendum pe tema Roșiei Montane. Tot în absența clivajului amintit, pe măsură ce numărul protestatarilor din Piața Universității scade inexorabil, crește în paralel numărul elementelor extremiste care și-au propus, mai nou fără fereală, revigorarea manifestației în evidentă pierdere de viteză.

Deci, declaraţiile lui Traian Băsescu pe tema ”faliei sociale” care l-ar fi determinat să redevină neutru, trebuiesc înțelese în acest sens. Clivaj nu există, doar în capul președintelui și numai acesta îl și poate obiectiva, printr-un referendum. Că acest clivaj social este un fenomen pe cât de artificial, pe atât de efemer, o vor dovedi în schimb majoritatea mută a celor 70% care vor ieși până la urmă să-și exprime voința în acel referendum, la care se vor adăuga inevitabil și cei care nu se exprimă pe subiect. Indiferent ce vor spune ceilalți din Piața Universității, matematica clivajului social, grefată pe ideea păguboasă a unui referendum pornit de la Cotroceni, le cam strică socotelile.