Cluj: Doina Cornea a fost înmormântată în Cimitirul Central, cu onoruri militare

| 07 mai, 16:27

Sute de persoane au participat, luni, la slujba de înmormântare a cunoscutei disidente anticomuniste Doina Cornea, ce a avut loc în foaierul Casei Universitarilor, aflat lângă sediul central al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la care aceasta a predat cu ani în urmă.

Peste 400 de persoane, printre care s-au numărat fostul preşedinte al României Emil Constantinescu sau poeta Ana Blandiana, au asistat la eveniment.

"Viaţa şi, mai ales, posteritatea Doinei Cornea, trebuie văzută la scara istoriei naţionale. În acelaşi timp, modul în care şi-a transformat viaţa în destin o fac să fie acel model moral de care societatea noastră are nevoie. Istoria recentă a României, după aproape 30 de ani, este o colecţie de adevăruri contrafăcute, manipulări şi minciuni, iar societatea românească este într-o derivă morală aproape totală, promovează false valori şi respinge adevăratele valori", a declarat fostul preşedinte Emil Constantinescu.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Doinei Cornea a fost depus în cursul dimineţii de luni în Foaierul Colegiului Academic (Casa Universitarilor). Pardoseala foaierului a fost acoperită cu flori aduse de cei care au dorit să o conducă pe ultimul drum, printre care au fost depuse şi coroane trimise din partea Preşedinţiei României, a Guvernului României sau din partea unor instituţii publice.

Catafalcul pe care a fost depus sicriul a fost străjuit tot timpul slujbei de patru militari ai Diviziei 4 Infanterie "Gemina".

Slujba religioasă a fost oficiată de episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, însoţit de un grup de preoţi.

După terminarea slujbei, cortegiul funerar a însoţit sicriul Doinei Cornea în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, unde în jurul orei 15,00 a avut loc înmormântarea cu onoruri militare. La momentul înhumării au fost trase trei salve de pistol mitralieră de către militari ai Diviziei 4 Infanterie "Gemina".

La eveniment au participat şi europarlamentarul Laszlo Tokes, filosoful Gabriel Liiceanu, istoricul Marius Oprea, fostul senator Peter Eckstein-Kovacs, preşedinta Ligii pro Europa, activista pentru drepturile omului Smaranda Enache, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Istvan Vakar sau subprefectul Zoltan Gyorke, precum şi profesori şi reprezentanţi ai mediului academic.

Doina Cornea, care luna aceasta ar fi împlinit 89 de ani, a fost distinsă în anul 2000 cu ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ