Cluj: Omul de afaceri Ștefan Cadar, arestat
Omul de afaceri Ştefan Cadar, asociat la firma de transport clujeană Fany, care fusese reţinut de DNA pentru mai multe fapte de corupţie, a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Cluj, iar soţia sa, Olezia Cadar, şi directorul Direcţiei Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR) Bucureşti, Daniela Dobrilă, au primit măsura arestului la domiciliu.
Potrivit avocatului Tiberiu Ban, care a reprezentat-o pe Daniela Dobrilă, director la ARR, Tribunalul Cluj s-a pronunţat, vineri seară, pentru arestarea preventivă a omului de afaceri Ştefan Cadar, pentru 30 de zile, iar în cazul soţiei acestuia şi al directorului din ARR s-a dispus măsura arestului la domiciliu.
"DNA a depus contestaţie la măsura arestului la domiciliu, iar Ştefan Cadar a contestat arestarea preventivă. Contestaţiile se vor judeca de Curtea de Apel Cluj", a spus Ban.
Surse judiciare au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că în acest dosar a fost audiat, joi, de DNA şi Răzvan Pop, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Anterior, preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, spunea că acuzaţiile aduse celor doi oameni de afaceri din Cluj reţinuţi de DNA pentru fapte de corupţie sunt grave şi că instituţia pe care o conduce a pus la dispoziţia anchetatorilor documente privind dosarul în cauză.
Horea Uioreanu declara, vineri, că autorităţile judeţene au procedat corect în cazul legat de traseele de transport metropolitan în care au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie doi oameni de afaceri clujeni, Ştefan Eronim Cadar, asociat în cadrul unei societăţi comerciale, şi Olezia Cadar, asociat şi administrator la aceeaşi firmă.
"Acuzaţiile care se aduc celor doi oameni de afaceri din judeţul Cluj, de la firma Fany, reţinuţi de DNA, sunt grave. Suntem convinşi că noi am acţionat corect şi că vom câştiga procesul cu această societate. De altfel, noi am cerut ARR să suspende licenţele de transport ale firmei Fany în zona metropolitană. CJ Cluj a pus la dispoziţia organelor de anchetă documente privind dosarul respectiv", spunea Uioreanu.
În judeţul Cluj, compania Fany avea curse de transport metropolitan în mai multe comune limitrofe municipiului Cluj-Napoca, după ce a câştigat licitaţii în acest sens, iar în paralel, pe unele trasee din aceste localităţi, a intrat şi Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, fosta Regie Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC).
Primarul Emil Boc, care deţineşi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Metropolitane de Transport Cluj-Napoca, anunţa, la sfârşitul lunii februarie, că de la 1 martie CTP poate face curse pe trasee din comunele limitrofe, în baza unor hotărâri ale consiliilor locale respective, care fac parte din asociaţie.
Directorul Direcţiei Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR) Bucureşti, Daniela Dobrilă, a fost reţinut de procurorii DNA, alături de doi oameni de afaceri din Cluj, ea fiind cercetată pentru a le fi înlesnit celor doi câştigarea unui număr cât mai mare de trasee scoase la licitaţie.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor: Daniela Dobrilă, director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR) Bucureşti, Ştefan Eronim Cadar, asociat în cadrul unei societăţi comerciale, şi Olezia Cadar, asociat şi administrator la aceeaşi societate comercială.
Potrivit DNA, există date şi indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte de corupţie în contextul derulării licitaţiei privind "Programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2014 - 2019".
Astfel, la data de 29 noiembrie 2013, la nivel naţional s-a declanşat procedura de licitaţie pentru atribuirea traseelor cuprinse în programele judeţene de transport pentru perioada 01.01.2014-30.06.2019. În contextul demarării procedurilor pentru licitarea atribuirii traseelor de transport judeţean de persoane, Eronim Ştefan Cadar şi Olezia Cadar ar fi apelat la ajutorul Danielei Dobrilă, pentru ca, prin prisma funcţiei deţinute de aceasta, să le înlesnească câştigarea unui număr cât mai mare de trasee din cele scoase la licitaţia care începuse la finele lunii noiembrie 2013.
De asemenea, procurorii DNA au mai stabilit că tot la ajutorul Danielei Dobrilă cei doi ar fi apelat pentru a obţine acte necesare câştigării procesului intentat împotriva Consiliului Judeţean Cluj, în legătură cu scoaterea de la licitaţie a unor trasee din zona metropolitană Cluj.
Conform sursei citate, în vederea câştigării licitaţiei, în perioada noiembrie - decembrie 2013 Eronim Ştefan Cadar ar fi mers în mai multe rânduri la Bucureşti pentru "a rezolva" din timp licitaţia, locuind efectiv, cu aceste ocazii, la Daniela Dobrilă.
Pentru sprijinul promis în câştigarea licitaţiei, inculpata Dobrilă Daniela ar fi acceptat şi ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri, nemijlocit sau prin intermediari, bunuri şi bani cu titlu de mită: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (valoarea totală fiind de cca 12.000 euro). De asemenea, în acelaşi scop de favorizare a firmei inculpaţilor, a rezultat că inculpata Dobrilă Daniela ar fi pretins de la soţii Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia remiterea a două calculatoare laptopuri marca Apple, în valoare de circa 3.500 de euro.
La data de 18.11.2013, consecutiv cu înmatricularea autoturismului, inculpata Dobrilă Daniela ar fi întreprins demersurile necesare şi ar fi emis un act (punct de vedere al ARR), datorită căruia, la data de 25.11.2013 Tribunalul Cluj a dispus suspendarea actului administrativ al CJ Cluj. Consecinţa directă a acestei hotărâri, urmărită de soţii Cadar, ar fi constat în reintroducerea în licitaţie a unor trasee de transport persoane.
În vederea câştigării licitaţiei, inculpata Dobrilă Daniela ar fi furnizat inculpatului Cadar Eronim Ştefan date confidenţiale, ce nu sunt destinate publicităţii, din bazele de date ale instituţiei unde aceasta lucrează, privind ofertele/documentele depuse de ceilalţi operatori de transport persoane, concurenţi ai firmei inculpaţilor, favorizând astfel, societatea comercială a celor doi, în procedura de licitaţie.
În 19 decembrie 2013, comisia paritară de la nivelul de Consiliului Judeţean Cluj a apreciat, după analizarea actelor transmise de ARR Bucureşti, că licitaţia trebuie anulată, amânând luarea unei decizii. Decizia finală a Comisiei paritare a fost luată în 23 decembrie 2013 şi validată de Consiliul Judeţean Cluj în şedinţa din aceeaşi zi, stabilindu-se varianta agreată de inculpaţi.
În acest caz se fac cercetări şi faţă de alte persoane fizice şi juridice.