CM 2014: Olanda s-a calificat în semifinale, după 4-3 cu Costa Rica, la loviturile de departajare

| 06 iul, 2014

CM 2014. Echipa Olandei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), cu mari emoţii, după ce a învins surprinzătoarea echipă a Costa Ricăi, cu 4-3, la loviturile de departajare, sâmbătă, pe ''Arena Fonte Nova'' din Salvador, într-un meci fără gol marcat timp de 120 de minute (0-0).

CM 2014. Tripla vicecampioană mondială (1974, 1978, 2010) a reuşit cu mare dificultate să treacă de o echipă senzaţională, care a făcut un joc defensiv aproape perfect, dar olandezii au fost lipsiţi şi de şansă, trimiţând de trei ori mingea în bară în timpul meciului. La loviturile de departajare, van Persie, Robben, Sneijder şi Kuyt au marcat pentru echipa lui van Gaal, iar Borges, Gonzalez şi Bolanos pentru latino-americani.

Începutul de meci a fost neinteresant, cele două echipe evitând şi cel mai mic risc, astfel că în primele 20 de minute nu s-a înregistrat nici măcar un şut la poartă. Olanda a construit prima acţiune periculoasă cu adevărat, în min. 21, când Kuyt a centrat de pe dreapta, mingea a trecut pe la Depay şi a ajuns la van Persie, dar şutul acestuia, din poziţie excelentă, a fost respins de Navas, care a reţinut apoi şi balonul expediat de Sneidjer. Portarul costarican s-a remarcat şi la şutul lui Depay (29), care a finalizat un contraatac.

Prima ocazie costaricană a venit în minutul 34, când fundaşii olandezi au respins cu emoţii o minge trimisă în faţa porţii. Navas a mai salvat un gol ca şi făcut, la lovitura liberă executată de Sneijder (39).

Şi debutul părţii secunde a fost unul prudent, prima situaţie periculoasă avându-l ca autor pe Stefan de Vrij, dar lovitura sa de cap a fost respinsă de un fundaş (56).''Los Ticos'' a irosit o situaţie bună în minutul 65, când Gonzalez a reluat cu capul, dar balonul s-a dus peste poartă.

Olanda, cea mai eficientă echipă la Mondialul brazilian, a continuat să aibă o posesie covârşitoare, dar a ineficace, ocaziile au întârziat să apară, o oportunitate notabilă fiind cea a lui Vlaar (75), care a trimis peste poartă cu capul. ''Oranje'' a fost mai bună pe final, când a ratat cea mai mare situaţie a meciului, prin Sneijder, bară în minutul 82, din lovitură liberă. Apoi, Navas a fost excepţional (84), salvând golul la şutul lui van Persie. Van Persie, căpitanul Olandei, a luftat din poziţie excelentă, la doar cinci metri, în min. 88. Olanda a mai ratat ocazii uriaşe în ultimele secunde, când Navas a respins lovitura liberă a lui van Persie (90+4), după care Tejeda a salvat de pe linia porţii mingea trimisă de acelaşi ghinionist van Persie (90+4), balonul izbind şi transversala.

Portarul costarican a fost imbatabil şi în prelungiri, respingând mingea expediată de Vlaar (94). După minute bune de presiune batavă, latino-americanii, care nu au tras pe poartă până în prelungiri, au avut câteva acţiuni ofensive periculoase în careul ''portocalei mecanice'', ambele prin Bolanos (113, 116). Cillessen a salvat o mare ocazie a costaricanilor, respingând şutul lui Urena (117). Finalul a fost incandescent, Olanda având a treia sa bară, în minutul 119, prin Sneijder.

Van Gaal a făcut o mutare neaşteptată, dar foarte inspirată în finalul prelungirilor, când a schimbat portarii, iar Krul a reuşit să apere două şuturi la loviturile de departajare (Ruiz şi Umana), făcând astfel diferenţa.

Olanda s-a calificat meritat în semifinale, unde va înfrunta Argentina, iar Costa Rica părăseşte turneul final practic neînvinsă, după cea mai mare performanţă din istoria sa. Costaricanii au învins Uruguayul, Italia, au remizat cu Anglia, Grecia (victorie la penalty-uri) şi Olanda (eşec la penalty-uri).


Olanda - Costa Rica 0-0, după prelungiri; 4-3 la loviturile de departajare

Au executat în ordine: Celso Borges 0-1 (gol), Robin van Persie 1-1 (gol), Bryan Ruiz 1-1 (ratare - apără Krul), Arjen Robben 2-1 (gol), Giancarlo Gonzalez 2-2 (gol), Wesley Sneijder 3-2 (gol), Christian Bolanos 3-3 (gol), Dirk Kuyt 4-3 (gol), Michael Umana 4-3 (ratare - apără Krul).

Salvador, ''Arena Fonte Nova'': 51.179 spectatori

Cupa Mondială 2014 - sfert de finală


Au evoluat echipele:

Olanda: 1. Jasper Cillessen (23. Tim Krul, 120+1) - 3. Stefan de Vrij, 2. Ron Vlaar, 4. Bruno Martins Indi (19. Klaas-Jan Huntelaar, 106) - 15. Dirk Kuyt, 20. Georginio Wijnaldum, 10. Wesley Sneijder, 5. Daley Blind - 11. Arjen Robben, 21. Memphis Depay (17. Jeremain Lens, 76) - 9. Robin van Persie (căpitan). Selecţioner: Louis van Gaal.

Rezerve neutilizate: 22. Michel Vorm - 7. Daryl Janmaat, 8. Jonathan de Guzman, 12. Paul Verhaegh, 13. Joel Veltman, 14. Terence Kongolo, 16. Jordy Clasie, 18. Leroy Fer.

Costa Rica: 1. Keylor Navas - 16. Cristian Gamboa (8. Dave Myrie, 79), 2. Johnny Acosta, 3. Giancarlo Gonzalez, 4. Michael Umana, 15. Junior Diaz - 10. Bryan Ruiz (căpitan), 17. Yeltsin Tejeda (22. Jose Miguel Cubero, 97), 5. Celso Borges, 7. Christian Bolanos - 9. Joel Campbell (21. Marco Urena, 66). Selecţioner: Jorge Luis Pinto.

Rezerve neutilizate: 18. Patrick Pemberton, 23. Daniel Cambronero - 11. Michael Barrantes, 12. Waylon Francis, 13. Oscar Esteban Granados, 14. Randall Brenes, 20. Diego Calvo. 



Arbitru: Ravşan Irmatov; Abduxamidullo Rasulov (ambii din Uzbekistan), Bahadir Kocikarov (Kîrghîzstan); arbitru de rezervă: Noumandiez Doue (Cote d'Ivoire) 

Cartonaşe galbene: Junior Diaz (37), Umana (52), Martins Indi (64), Gonzalez (81), Acosta (107), Huntelaar (111).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ