CNA: Realitatea TV, somată public pentru promourile "Acum noi suntem ţinta"

| 07 noi, 2013

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au sancţionat joi Realitatea TV cu somaţie publică pentru promourile 'Acum noi suntem ţinta'.

Potrivit CNA, în perioada 4-15 octombrie, Realitatea TV a difuzat mai multe spoturi prin care se atrăgea atenţia că televiziunea este ţinta unor prevederi din noul Cod al insolvenţei. Spoturile, cu o durată de câteva zeci de secunde fiecare, au fost difuzate zilnic, cu o frecvenţă de 3-4 spoturi pe oră, apoi mai rar spre sfârşitul perioadei menţionate.

Potrivit raportului de monitorizare, într-unul dintre spoturi, jurnalişti şi angajaţi ai Realitatea TV îi spuneau premierului Victor Ponta că nu s-a ţinut de promisiunile făcute în campania electorală şi că încearcă să închidă o televiziune care nu-i este fidelă. Într-un alt spot era prezentat premierul Victor Ponta, imaginea acestuia fiind asociată cu fondul muzical şi cu replici din serialul despre mafia italiană 'La Piovra'. Alte spoturi erau mesaje de încurajare ale telespectatorilor pentru postul Realitatea TV. 

Florin Gabrea, membru al CNA, a spus că această campanie a Realitatea TV este 'destul de grosieră'. 'Nici nu e subtilă, e foarte directă', a mai spus Gabrea.

Directorul executiv al Realitatea TV, Mura Frînculescu, consideră că în acele spoturi nu a fost atacată nicio persoană. 'Nu am atacat pe nimeni, nu am jignit pe nimeni. A fost o campanie asumată de Consiliul Editorial al Realitatea TV. Nu ştiu de unde s-a dedus acea asociere cu mafia italiană. (...) O să vă rog să ne daţi posibilitatea să folosim în montajele noastre anumite sunete, muzică', le-a spus Mura Frînculescu membrilor CNA.

Ea a amintit că CCR a decis că acest Cod al insolvenţei este neconstituţional. 'Nu vreau să ne facem un titlu de glorie din acest lucru, ci pur şi simplu a fost un demers jurnalistic', a mai spus Frînculescu.

Membrii CNA au votat în unanimitate pentru sancţiune, considerând că Realitatea TV a încălcat articolul 32, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, care stipulează că 'niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor'.

Într-un alt articol considerat a fi fost încălcat de Realitatea TV se arată că, 'în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt'.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ