CNA-ul a dat aviz negativ propunerii de difuzare după ora 24 a emisiunilor violente şi indecente

| 28 mai, 2013

CNA a avizat negativ proiectul legislativ de completare a Legii audiovizualului iniţiat de deputatul Forţei Civice Dan Cristian Popescu, potrivit căruia emisiunile care au un conţinut imoral, indecent, violent şi pornografic trebuie difuzate pe posturile TV doar în intervalul orar 24.00 - 06.00.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, o adresă primită de CNA de la Guvernul României/Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, care a solicitat punctul de vedere al Consiliului cu privire la acest proiect legislativ.

Membrii CNA au votat în unanimitate să avizeze negativ acest proiect legislativ, unii membri ai Consiliului - Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea - precizând însă că aspectele sesizate de iniţiatorul proiectului sunt corecte, subliniind că membrii CNA au votat în unanimitate pe 28 martie un articol referitor la emisiunile despre viaţa privată, care completa Codul audiovizualului, articol care însă nu a mai fost ulterior publicat în Monitorul Oficial.

Narcisa Iorga a spus că, deşi cuprinde o formulare "mai stângace", proiectul iniţiat de deputatul Dan Cristian Popescu are ca scop protejarea telespectatorilor. "Acest proiect se referă la protecţia tuturor telespectatorilor, care chipurile sunt interesaţi de mizeriile din viaţa privată a unor persoane", a spus Narcisa Iorga.

La rândul său, Cristina Trepcea a spus că iniţiatorul proiectului a explicat în luările lui de poziţie publice că intenţiile lui erau de a proteja publicul. "Problema pe care el a sesizat-o este una reală, pentru că a fost şi în atenţia noastră (...) Noi dăm aviz favorabil ideii, nu formulării", a spus Trepcea.

Însă Răsvan Popescu, membru al CNA, i-a spus că membrii CNA nu pot să sugereze formulări. "Cred că vorbim de un proiect poate bine intenţionat, dar care operează cu nişte noţiuni vagi, precum «imagini cu tentă erotică şi vulgară»", a spus Popescu. El a precizat că în proiect se vorbeşte şi despre "limita decenţei". "Limita decenţei este foarte greu de apreciat (...) Să vii să propui sancţiunea supremă - ridicarea de licenţă -, pentru nişte formulări vagi, mi se pare inacceptabil", a spus Popescu. El a propus ca CNA să dea un aviz negativ proiectului.

În cele din urmă propunerea sa de avizare negativă a proiectului a fost votată în unanimitate de membrii CNA.

Discuţiile pe aceste subiecte au fost reluate în mai multe şedinţe ale CNA din ultima lună, însă mai mulţi membri ai Consiliului - Narcisa Iorga, Forin Gabrea, Cristina Trepcea şi Valentin Jucan - au refuzat să dea un nou vot pe acest subiect, invocând votul dat pe 28 martie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ