CNSU a aprobat noile restricţii: interzicerea circulaţiei noaptea, închiderea cluburilor, interzicerea evenimentelor private
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, vineri, noile măsuri care vor fi luate în contextul pandemiei de COVID-19, între acestea fiind interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii, închiderea barurilor şi cluburilor, interzicerea organizării de evenimente private şi spectacole.
Accesul la toate activităţile va fi permis, pentru 30 de zile, doar celor vaccinaţi sau trecuţi prin boală. Alte măsuri vizează telemunca şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, în toate spaţiile, inclusiv la locul de muncă. Măsurile prevăzute în hotărâre produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale. Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat că în magazinele esenţiale se poate intra respectând măsurile de sănătate publică, dar în restul doar cu certificatul verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală.
"Accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale, asta lasă la un loc farmaciile, magazinele alimentare, asta se face numai folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală. Pentru magazinele esenţiale, se intră cu măsurile de sănătate publică, dar fără certificat verde, în rest se intră pe certificat verde persoane vaccinate sau trecute prin boală", a anunţat Raed Arafat, după şedinţa de Guvern în care au fost aprobate măsurile.
Potrivit şefului DSU, copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spaţiile respective decât dacă sunt însoţiţi de un adult care este cu certificat valabil de vaccinare sau trecut prin boală.
El a spus că rămâne valabilă livrarea la domiciliu, după ora 21.00.
"La intrare la clădirile publice, în clădirile publice, în clădirile oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde pentru vaccinat sau trecut prin boală sau testat pentru toţi care sunt din afara sistemului, care nu lucrează în clădirea respectivă, adică vizitatori, trebuie să prezinte certificatul, asta la nivelul clădirilor publice. La nivelul clădirilor private, pentru clădirile care sunt cu peste 50 de persoane, atunci se va prezenta la fel certificatul verde pentru vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi. Pentru introducerea aceloraşi reguli angajaţilor din clădirile respective, aici nu se poate acest lucru să se realizeze prin hotărâre de Guvern şi va fi realizat prin propunere legislativă, fiind din ce am înţeles trimisă deja la Parlament", a precizat el.
Întrebat cum vor merge românii să plătească taxele la o primărie, de exemplu, Arafat a explicat: "Să organizeze Primăria primirea lor printr-un ghişeu. La acest moment, pentru următoarele zile aceasta este regula. Dacă este vorba de taxe, mai poate să aştepte plata taxelor sau Primăria poate organiza un ghişeu sau o altă soluţie dacă este ceva de urgenţă ca astfel persoana să poată să obţină ce are nevoie, dar regulă de intrare în clădiri este stabilită şi soluţia cea mai bună rămâne ca persoanele respectivă să ajungă să obţină certificatul de vaccinat fără să treacă prin boală şi atunci nu vor mai avea probleme în această perioadă".
Grupul de Comunicare Strategică a revenit cu precizarea că în forma trimisă anterior a Hotărârii 91 s-a strecurat o eroare la articolul 8, făcându-se referire şi la suspendarea activităţii creşelor.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, vineri, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat Hotărârea numărul 91 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, prin care se propune:
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepţii;
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfăşurării activităţii operatorilor economici care activează în domeniul comerţului/prestărilor de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00;
- activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor şi la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 05,00-21,00;
- interzicerea activităţii în baruri, cluburi şi discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum şi organizarea şi desfăşurarea evenimentelor private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), a concertelor şi spectacolelor;
- interzicerea participării spectatorilor la competiţiile sportive;
- accesul la toate activităţile şi evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
- organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi;
- accesul vizitatorilor în toate instituţiile publice centrale şi locale, operatorilor economici, care funcţionează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
- abilitarea Ministerul Educaţiei în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului şcolar 2021-2022;
- instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, în toate spaţiile publice închise şi deschise, precum şi la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.
Tag-uri:
certificat verde, restrictii
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x