Cod galben de inundații în nord-vestul țării, până marți la ora 16,00
Hidrologii au emis, luni seară, o atenționare Cod galben de inundații pe râuri din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bistrița Năsăud, Bihor, Alba și Cluj, valabilă până marți la ora 16,00.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), bazinele hidrografice afectate vor fi Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Someșul Mare, Crasna, Barcău (bazin superior), Someșul Mic (bazin superior și afluenți), Arieș (bazin superior și afluenți), Crișul Negru (bazin superior și afluenți) și Crișul Repede (bazin superior și afluenți), iar fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
Astfel, specialiștii avertizează asupra faptului că, în perioada 15 iunie, ora 19,00 — 16 iunie, ora 16,00, având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș (județele Maramureș și Satu Mare), Someșul Mare (județul Bistrița Năsăud), afluenții mici ai Someșului (județele Maramureș și Satu Mare), Crasna (județele Sălaj și Satu Mare), Barcău, bazin superior și afluenți (județele Sălaj și Bihor), Someșul Mic, bazin superior și afluenți, (județul Cluj), Arieș, bazin superior și afluenți (județele Alba și Cluj), Crișul Negru, bazin superior și afluenți (județul Bihor) și Crișul Repede, bazin superior și afluenți (județele Cluj și Bihor).
INHGA precizează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
"În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice", spune INHGA.