COD ROŞU de inundaţii. Vezi localitățile care vor fi afectate
Sectoare din râurile Teleorman şi Vedea se află sub cod roşu de inundaţii, prelungit până luni, după ce iniţial fusese anunţat până duminică la ora 12:00, informează Administraţia Naţională "Apele Române". Codul a fost instituit şi pe Pârâul Câinelui la staţia Vârtoapele, tot în Teleorman.
Codul roşu a fost prelungit până luni pe sectoare ale râurilor Teleorman şi Vedea, din judeţele Teleorman şi Olt, şi instituit pe Pârâul Câinelui la staţia Vârtoapele, tot în Teleorman, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei "Apele Române", Ana-Maria Agiu, citat de Mediafax.
Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, a instituit, sâmbătă seară, cod roşu local pe râul Teleorman, judeţul Teleorman, pentru următoarele comune: Tătărăştii de Sus (sectorul este îndiguit şi mai există o gardă de apărare de 20 cm), Tătărăştii de Jos, Trivale Moşteni, Olteni şi Orbeasca, şi pe râul Vedea sectorul SH Buzeşti - SH Văleni, judeţul Olt, în zona localităţilor Icoana şi Ursoaia.
Avertizearea va fi menţinută până luni şi a fost instituită în plus şi pe Pârârul Câinelui, afluent al Vedei, la staţia Vârtoapele.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ANAR, codul roşu este instituit în condiţiile în care aceste râuri se situează peste cota de pericol de peste 24 de ore. În zonele îndiguite, cursurile de apă se află la limita de tranzitare a digurilor.
Potrivit avertizărilor comunicate anterior de ANAR, până duminică la ora 18.00 este COD PORTOCALIU de inundaţii pe râurile: Coşuştea (judeţul Mehedinţi), pe Jiu la Răcari - sector îndiguit (judeţul Dolj), pe Olteţ amonte S.H. Oteteliş şi pe afluentul său Cerna (judeţul Vâlcea), pe Vedea amonte S.H. Văleni, pe Teleorman amonte de S.H. Telorman şi pe Pârâul Valea Câinelui aval S.H. Vârtoapele (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), pe Dâmbovnic şi pe Neajlov sector aval confluenţă Dâmbovnic - S.H. Vadu Lat (judeţele Teleorman şi Giurgiu), Teleajen aval S.H. Moara Domnească, Cricovul Sărat şi pe râul Prahova aval de confluenţa cu Cricovul Sărat (judeţul Prahova).
Totodată, este COD GALBEN pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judetul Dolj), Jiu - sector aval Sadu (judeţele Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi), Lotru, Olteţ şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, pe Vedea aval S.H. Văleni şi pe celelalte râuri din bazinul Vedea şi pe Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Neajlov şi Sabar (judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), pe Ialomiţa, Prahova şi unii afluenţi (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), pe afluenţii Buzăului mijlociu şi inferior din judeţul Buzău şi pe Putna (judeţul Vrancea).
Ca urmare a evoluţiei situaţiei hidrologice actuale şi a prognozei meteorologice pentru următoarele ore, Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), prin Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, a instituit cod roşu local pe râul Teleorman, judeţul Teleorman, pentru următoarele comune: Tătărăştii de Sus (sectorul este îndiguit şi mai există o gardă de apărare de 20 cm), Tătărăştii de Jos, Trivale Moşteni, Olteni şi Orbeasca, şi pe râul Vedea sectorul SH Buzeşti - SH Văleni, judeţul Olt, în zona localităţilor Icoana şi Ursoaia.
Această din urmă zonă nu este apărată de lucrări de îndiguire, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt intervenind cu suport tehnic al echipelor Apelor Române, pentru protecţia populaţiei şi bunurilor, sub coordonarea prefectului judeţului Olt, Silviu Neacşu.
Ambele râuri se află la limita de tranzitare a digurilor şi pot apărea probleme chiar şi pe sectoarele îndiguite.
Avertizarea de cod roşu pe aceste sectoare este valabilă până duminică la ora 12.00.
Codul roşu este instituit prevenitiv pentru localităţile menţionate, pentru ca autorităţile locale să fie vigilente în cazul în care s-ar impune, pe lângă monitorizare şi intervenţie, luarea unor măsuri suplimentare pentru populaţie, precum evacuarea oamenilor şi a bunurilor acestora.
În continuare, pot apărea probleme deosebite pe râurile mici, necadastrate, în toate judeţele aflate sub avertizare, precum şi din fenomenul de băltire, din cauza precipitaţiilor abundente, cu caracter local, din ultimele 24 de ore, mai arată ANAR.
Administraţia recomandă ca populaţia din aceste zone să ţină cont cu stricteţe de măsurile impuse de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă.
Până duminică la ora 18.00 este cod portocaliu de inundaţii pe râurile: Coşuştea (judeţul Mehedinţi), pe Jiu la Răcari - sector îndiguit (judeţul Dolj), pe Olteţ amonte S.H. Oteteliş şi pe afluentul său Cerna (judeţul Vâlcea), pe Vedea amonte S.H. Văleni, pe Teleorman amonte de S.H. Telorman şi pe Pârâul Valea Câinelui aval S.H. Vârtoapele (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), pe Dâmbovnic şi pe Neajlov sector aval confluenţă Dâmbovnic - S.H. Vadu Lat (judeţele Teleorman şi Giurgiu), Teleajen aval S.H. Moara Domnească, Cricovul Sărat şi pe râul Prahova aval de confluenţa cu Cricovul Sărat (judeţul Prahova).
Totodată, este cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judetul Dolj), Jiu - sector aval Sadu (judeţele Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior (judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi), Lotru, Olteţ şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, pe Vedea aval S.H. Văleni şi pe celelalte râuri din bazinul Vedea şi pe Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Neajlov şi Sabar (judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), pe Ialomiţa, Prahova şi unii afluenţi (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), pe afluenţii Buzăului mijlociu şi inferior din judeţul Buzău şi pe Putna (judeţul Vrancea).