Codrin Ştefănescu: Condamnarea lui Dragnea a fost o decizie politică
Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, marţi, că Liviu Dragnea a fost condamnat printr-o decizie politică şi că nu vrea să vadă colegi care se delimitează de el. Ştefănescu a mai spus că este necesară organizarea rapidă a unui congres al partidului.
„Suntem convinşi că a fost o decizie politică, o zi cumplită pentru întreg partidul. Nu vreau să fiu surprins în perioada următoare de colegi care se vor delimita de el”, a declarat Codrin Ştefănescu, la sosirea la Parlament unde se reuneşte Biroul Permanent Naţional al PSD.
„E necesar să facem rapid un congres în care să limpezim lucrurile”, a susţinut secretarul general al PSD.
Liderii PSD se reunesc, marţi, în şedinţe succesive ale BPN şi Comitetului executiv, pentru a analiza înfrângerea în alegeri şi pentru a lua primele decizii după condamnarea preşedintelui partidului.
Premierul Viorica Dăncilă, care este şi preşedinte executiv al PSD, a anunţat că au fost convocate pentru marţi Biroul Permanent şi Comitetul executiv al partidului. Dăncilă a subliniat că nu va demisiona din funcţia de prim-ministru.