Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost condamnaţi la închisoare cu executare

| 03 dec, 2013

Instanţa supremă i-a condamnat, marţi, pe Codruţ Şereş la şase ani de închisoare cu executare şi pe Zsolt Nagy la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizărilor strategice.

Instanţa supremă i-a condamnat la închisoare cu executare pe foştii miniştri Coruţ Şereş şi Zsolt Nagy. Codruţ Şereş a fost condamnat  la şase ani de închisoare cu executare, iar Zsolt Nagy la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizărilor strategice.

Fostul ministru al Economiei şi Comerţului Ioan Codruţ Şereş a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional şi şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, potrivi deciziei instanţei supreme. Judecătorii au comasat pedepsele şi au dispus ca Şereş să o execute pe cea mai grea, de şase ani de închisoare.

Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional, pedeapsă cu executare.

Instanţa l-a mai condamnat pe cetăţeanul ceh Michal Susak la patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi la zece ani de închisoare pentru complicitate la spionaj, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţean româno-englez, a primit o pedeapsă de patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi nouă ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spionaj. Instanţa a comasat pedepsele şi a dispus ca Flore că execute nouă ani şi şase luni de închisoare.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La ultimul termen al procesului, inculpaţii şi-au susţinut nevinovăţia, după ce cu o zi înainte procurorii au cerut judecătorilor ca toţi acuzaţii să fie condamnaţi la închisoare cu executare.

Codruţ Şereş a declarat că sectorul distribuţiei de energie electrică nu poate fi calificat drept un sector care să aducă atingere siguranţei naţionale, iar legislaţia invocată de procurori în actul de acuzare nu este aceeaşi cu cea din perioada în care el a fost ministru.

În martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, acuzaţi de aderare la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete.

În acelaşi dosar mai sunt acuzaţi consultanţii internaţionali Stamen Stancev şi Vadim Benyatov, Kerekes Gabor, Călin Mircea Flore - senior director Credit Suisse First Boston (CSFB) Europe Ltd. Londra, cu dublă cetăţenie română şi engleză, cetăţeanul ceh Michal Susak, Mustafa Oral, de origine turcă, Dorinel Mucea (fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din Ministerul Economiei) şi Radu Donciu (fost consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei).

Potrivit procurorilor, Vadim Benyatov a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat extern, format din Stamen Stancev, Susak Michal, Mustafa Oral, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu.

Grupul era concentrat pe obţinerea de date şi informaţii secrete referitoare la privatizarea unor societăţi strategice româneşti din domeniile energetic şi de comunicaţii.

Acuzaţiile se referă la privatizarea SC Electrica Muntenia SUD SA, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova aflate în portofoliul Ministerului Economiei, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii SA.

De asemenea, ei sunt acuzaţi şi în legătură cu adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la Romtelecom.

Anchetatorii mai susţin că, în perioada 2005-2006, în calitate de ministru şi preşedinte al Comisiei de privatizare a SC Electrica Muntenia Sud SA, Codruţ Şereş ar fi contribuit intelectual şi material la culegerea, obţinerea şi transmiterea de date şi informaţii confidenţiale, secrete economice şi comerciale.

În rezoluţiile întocmite de procurori se arată că fostul ministru al Economiei ar fi avut mai multe întâlniri, în cursul anului 2005, cu bulgarul Stamen Stancev, pentru a pune la punct un act normativ ce urma să fie promovat în Guvern, privind vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, aflat în portofoliul MEC-OPSPI, în favoarea Asociaţiei salariaţilor Petrom (PAS), controlată de Liviu Luca. Proiectul de lege nu a fost adoptat, însă, de Guvern, din cauza opoziţiei unor miniştri.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 dec, 2013
ELISABETA
FOAAAARTE BINE!!!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ