CODUL FISCAL, aprobat de Camera Deputaţilor. Reducerea TVA la 19% intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016
Proiectul de Cod Fiscal a fost aprobat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizională, cu 306 voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere, transmite Agerpres.
Actul normativ prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 19% începând din data de 1 ianuarie 2016. Iniţial, Guvernul a propus scăderea TVA la 20% începând de anul viitor şi la 18% din 2018.
De asemenea, potrivit noului Cod Fiscal, impozitul pe construcţii speciale va fi eliminat din 2016, iar cota unică de impozitare este prevăzut să scadă de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019.
Citeste si: BUGETUL din 2014: veniturile din TVA au scăzut cu 2%, încasările din impozitul pe profit au urcat cu 12%
Alte modificări vor fi aplicate în sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariaţi va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit. Cotele de impozitare vor fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariaţi, inclusiv, de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat şi de 3% pentru microîntreprinderile care se află în anumite situaţii înscrise în registrul comerţului - dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, declarare pe proprie răspundere a nedesfăşurării de activităţi la sediul social/sediile secundare.
Contribuţiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2018, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%.
Impozitul pe dividende ar fi trebuit eliminat, începând din 2016, potrivit variantei Guvernului de modificare a Codului Fiscal, însă în Senat s-a acceptat un amendament care prevede impozitarea veniturilor din dividende cu 5%.
Citeste si: Teodorovici, DESTĂINUIRE: DE CE ANUME depinde reducerea TVA la 19%
Deputaţii au aprobat, tot miercuri, şi Codul de Procedură Fiscală.