Codul Penal, votat în Comisia Iordache. Abuzul în serviciu, redefinit. Dragnea scapă de dosar

| 02 iul, 18:01

Comisia Iordache a votat luni pragul pentru abuzul în serviciu. Astfel, a fost aprobată propunerea PSD, care pornește de la forma înaintată de Ministerul Justiției: prag de 1 900 lei, nivelul unui salariu minim brut pe economie, dar cu pedeapsă mai ușoară: închisoare de la 2 la 5 ani sau amendă, față de inchisoarea de la 2 la 7 ani, cum e în forma actuală.

Mai mult, este prevăzut ca fapta să fie săvârșită pentru sine, rude sau afini, și nu pentru terți, iar USR susține că Dragnea ar urma să scapă de dosarul ”Bombonica”, pentru că nu a săvârșit fapta ”pentru sine, o rudă sau un afin, ci pentru partid”. Realitatea.net a redat live text, cele mai importante modificări din comisie. În galeria articolului se regăsește și documentul de lucru al comisiei.

Comisia Iordache a votat, astăzi, propunerea PSD pentru infracţiunea de abuz în serviciu, din Codul Penal. Au fost 15 voturi ”pentru”, 7  ”împotrivă” După ce comisia a dat raportul pe Codul Penal, USR a declarat că prin aceste modificări s-a dat liber la marea prăduială. Procedural, după ce comisia a adoptat și raportul pe Codul Penal, Senatul urmează să voteze, în plenul de marţi, proiectul de lege, potrivit ordinii de zi a forului superior al Parlamentului.

Cele mai importante modificări din Codul Penal, pe înțelesul tuturor.

1. Redefinirea abuzului în serviciu a fost, de departe, cea mai importantă modificare, prin care o largă serie de fapte de abuz în serviciu ar urma să fie refefinite. Concret, dacă un primar acordă un contract unei firme care nu aparține unei rude sau afin, ci unui prieten de familie, deja nu mai este abuz în serviciu

2. Neglijența în serviciu a fost aborgată

3. S-au schimbat termenele de prescripție

4  Confiscarea extinsă a fost redefinită

 

 

LIVE TEXT:

UPDATE 17.20 Comisia Iordache a adoptat raportul pe Codul Penal. 15 voturi ”pentru”, 7 ”impotrivă”.

UPDATE Comisia a intrat și pe legea 78, privind faptele de corupție, și  a votat abrogarea articoolului 13, indice 2, care prevede:

”Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani”.  Florin Iordace

UPDATE 17.09. S-a revenit și asupra termenelor de prescripție, de la articolul 154 și au votat forma propusă de ALDE:

18. Alineatul (1) al articolului 154 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;

b) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;

c) 6 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;

d)  5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani (n.r. - se aplică la abuzul în serviciu, de ex);

UPDATE 16.30 Comisia Iordache s-a întors la articoolul 112, privind confiscarea extinsă. A fost votat amendamentul care inițial a fost respins:

Alineatul (1) al articolului 112 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când față de o persoană se dispune condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanța își formează convingerea în baza circumstanțelor cauzei, inclusiv a elementelor de fapt si a probelor administrate, că bunurile respective provin din activități infracționale. Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe disproporția dintre veniturile licite și averea persoanei. Ministerul Justiției preluat de PNL și USR cu modificări”.

UPDATE 16.00 Comisia dezbate articolul care stabilește definirea Grupului Infracțional Organizat. Florin Iordache a anunțat că PSD susține forma CSM. ”Noi votăm cum gândim”, a spus Iordache. Astfel, a fost adoptat amendamentul următor care prevede că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate”

Alineatul (6) al articolului 367 se modifică și va avea următorul cuprins:

(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracţiune gravă se înţelege oricare dintre infracţiunile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de Procedură Penală, inclusiv acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

CSM, preluat de PSD

Update 16.00 A mai fost adoptat un amendament care prevede:

33. Art. 309 se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 309 – Dacă faptele prevăzute la art. 295, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime

UPDATE 15.54 A mai fost adoptat un amendament la  articolul 308, după alineatul (2), se introduc patru noi alineate, alin. (3)-(6) cu următorul cuprins:

(3) Dacă infracțiunile prevăzute la art. 295 și 297-300 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate.

(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. (1), indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceștia.

CSM

UPDATE 15.50 S-a abrogat și neglijența în serviciu.

UPDATE 15.47 A mai fost adoptat un amendament la articolul 297, alineat 3, care prevede că prevederile nu se aplică pentru acte emise de Guvern și Parlament.

UPDATE 15.40: PSD a adoptat amendamentul privind abuzul în serviciu, la articolul 297. Au fost 13 voturi ”pentru”, 7 ”impotriva”, o abtinere: Iată forma alineatului 1:

”Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonante de Guvern sau ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții astfel reglementate, a unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos material necuvenit, și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.

UPDATE 15.25 Florin Iordache a ieșit din sală cand se votau amendamentele la articolul 297. La scurt timp, Iordache a revenit în comisie

UPDATE 15.00  Cătălin Predoiu se ceartă cu Eugen Nicolicea: ”Ce faceti aici este o hotie la modul propriu! Asta e abuzul pe care il faceti acum in Romania! Care este motivul pentru care au scoși scosi tertii din text?”a întrebat Cătălin Predoiu, dar nu a obținut un răspuns de la Eugen Nicolicea.

Update 14.55 Comisia a reînceput lucrările. Pe ecranul comisiei au apărut ouă  modificăru. Astfel, în loc de folos material patrimonial, acum ”folos material necuvenit”, și a dispărut ”interese legitime nepatrimoniale”, rămânând ”interese legitime:

”Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonante de Guvern sau ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții astfel reglementate, a unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos material necuvenit, și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.

UPDATE 13.59 Comisia a luat pauză pentru jumătate de oră.

UPDATE 13.41 PSD a anunțat ce variantă de text are. Astfel, și PSD pastrează varianta de la MJ, cu pragul pentru salariul minim, dar introduce un folos material patrimonial , față de MJ, care avea doar un folos patrimonial:

Forma PSD:

”Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonante de Guvern sau ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții astfel reglementate, a unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de guvern sau ordonanță de urgență, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos material patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personae fizice sau juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.

Iată care era forma MJ:

”Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personae fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.

!!!!!!!!!!UPDATE 12.55 Comisia Iordache a ajuns la articolul 297, privind abuzul in serviciu. USR propune un prag de 1 000 de lei, în timp ce PNL nu propune niciun prag.

Eugen Nicolicea susține că pragul propus de MJ este foarte mic: Acea partea a infractiunii care prevede folos pentru sine si pentru altul.... Am preluat pragul minim

Oana Florea a cerut aborgarea articolului privind abrogarea articolului in serviciu:

”În Germania nu se incrmineaza abzul in serviciu, Estonia nu condamna abuzul in serviciu. Oana Florea considera ca infractiunea trebuie abrogata. „Eu cred ca trebuie sa tinem cont ca  Austria are prag de 40 000 de euro”.

Florin Iordache a anunță că în propunerea PSD, au preluat ceva ”si de la domnul Arpad, si de la MJ”.

Stelian Ion a cerut timp de o oră pentru a se lămuri dacă acest prag merită votat: ”Cât timp discutăm, o să treacă și această oră!”, a spus Iordache.

Stelian Ion, despre propunea MJ, către Florin Iodache: ”Este o exprimare neclara, dvs de ce nu ne-ati spus. Sau vreti sa va credem ca nu stiati de propunere?”

Florin Iordache a anunțat că și PSD are o propunere pentru abuzul în serviciu. Alina Gorghiu a anunțat că propunerea MJ este de a dezincrimina parțial abuzul în serviciu.

UPDATE 12.49  La articolul 291, Traficul de Influență,  alineatul (1) se modifică şi va aveaurmătorul cuprins, la propunerea PSD:

(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisi unii de bani sau alte foloase materiale, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta, promisiuneurmată de intervenţia la acel funcţionar pentru a îl determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, săurgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplineascăun act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

UPDATE 12.40. A mai fost adoptat un amendamentla articolul 290, privind darea de mită, care prevede:

Alineatul (3) al articolului 290 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia.” CSM, preluat de PSD și PNL

UPDATE 12.36. A mai fost adoptat un amendament la articolul 279 care prevede:

Alineatul (2) al articolului 279 se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa cu închisoarea prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

PSD

UPDATE 12.26. A mai fost adoptat un amendament prin care dacă un funcționar public se referă la o persoană suspectată ca și cum ar fi fost condamnată, fapta se pedepsește cu cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”Dacă declarația se face în numele unei autorități publice pedeapsa se mărește cu o treime.

La articolul 277, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (31) cu următorul cuprins:

„(31) Fapta funcționarului public care înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca și cum acesta ar fi fost condamnată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”. Dacă declarația se face în numele unei autorități publice pedeapsa se mărește cu o treime.” Deputat UDMR, Márton Árpad

UPDATE 12.18.Comisia a votat propunerea lui Marton Arpad la articolul privind compromiterea intereselor justiției, 277:

La articolul 277, alineatele (1)-(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare în primă instanță a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(3) Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Dacă fapta este săvârșită de un magistrat sau de un reprezentant al organului de urmărire penală, pedeapsa se majorează cu jumătate.

Deputat UDMR, Márton Árpad

UPDATE 12.13 A fost adoptat un amendament la mărturia mincinoasă, articolul 173, care stipulează.

4) Nu constituie infracţiunea prevăzută la  alin. (1) următoarele:

a) refuzul de a face declaraţii prin care persoana se autoincriminează;

b) refuzul de a declara în sensul solicitat de organele judiciare;

c) modificarea şi retractarea declaraţiei care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului;

d) simpla divergenţă de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos şi de rea-credinţă, al acestora.”

UNJR

Update 12.03 A fost adoptat un amendament prin care nu mai constituie infracțiune emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative;

26. La art. 269, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:

„(4)Nu constituie infracțiunea prevăzută la alin. (1) următoarele:

a) emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative;

b) pronunțarea sau dispunerea soluțiilor sau măsurilor de către organele judiciare în cauzele cu care acestea sunt învestite,

c) mărturia depusă în cadrul unor proceduri judiciare ori modalitatea de efectuare a unor expertize în cauze judiciare.”

Update 11.56. A fost votat un amendament prin care favorizarea infractorului se aplică și pentru afinii de gradul II, nu doar pentru membrii de familie

25. Alineatul (3) al articolului 269 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie sau afin până la gradul II, nu se pedepseşte.”

UPDATE 11.56  A fost votat un amendament prin care au fost introduși și militarii la categoriile împotriva cărora se comite ultraj. Totodată, se introduce pedeapsa cu închisoarea:

Alineatul (4) al articolului 257 se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Faptele prevăzute la alin. (1)-(3) comise asupra unui polițist, jandarm sau militar, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa cu închisoarea prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite sa majorează cu jumătate. PSD

UPDATE 11.50. Comisia dezbate o propunere a lui Nicolicea care prevede că ultrajul contra unui funcționar public să se sancţioneaze cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. În forma actuală pedeapsa viza majorarea cu o treime.

La articolul 257, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. (Deputat PSD Eugen Nicolicea)

UPDATE 11.42 În comisie are loc un scandal între PSD și Opoziție. PNL cere sistarea lucrărilor comisiei, pentru a veni Tudorel Toader, în timp ce Florin Iordache spune: „Domnul ministru este în concediu. O aveți în fața dvs pe doamnaa secretar de stat care astăzi îi ține locul”.

Marton Arpad a criticat USR și PNL: ”Nu as fie vrut sa intervin, dar dvs mă forțați. Mă lasați să termin, că eu v-am ascultat toate inepțiile”.

Stelian Ion:  „De ce atâta grabă? Tudorel Toader este membru al comisieiHaideți să asteptam punctul de vedere al comisiei de la venetia. Trebuie fiecare proiect, fiecare propunere trebuite argumentată„

UPDATE 11.29  În comisie a avut loc un schimb de replici între Nicolicea și Stelian Ion.

Eugen Nicolicea: ”Nu suntem aici să rezolvăm problemele personale ale domnului Stelian Ion. Dvs faceti pe poștașul pe DJ- ul, pe cameramanul”

Stelian Ion a avut o replică: ”Macar nu fac pe ticalosul”

UPDATE 11.13 Ședința a început, iar Stelian Ion a luat cuvântul, pentru a-l critica pe Tudorel Toader, pentru propunerea înaintată:

”Cum este posibil să primim această variantă cu 10 minute înainte de începerea ședintei. Acest text a fost ținut la sertar ca să nu iasă oamenii cu  zecile de mii in stradă. Este o bataie de joc, si va spun ca dupa ce vor trece, zeci de mii de români isi vor face bagajele să plece”.

UPDATE 11.00. Stelian Ion (USR) a postat pe Facebook un material în care explică cum  Dragnea scapă pentru că nu a săvârșit fapta pentru sine, o rudă sau un afin, așa cum a propus acum avocatul său, Tudorel Toader, ci pentru partid.

”Dragnea scapă de condamnare. Cu el scapă și baronii locali. Cu ajutorul lui Tudorel Toader, avocatul infractorilor, România își afirmă pregnant caracterul de Stat Mafiot.

Ministrul Justiției ne-a trimis cu 10 minute înainte de începerea ședinței faimosul text pe care l-a căutat timp de 9 luni. Abuzul în serviciu este făcut franjuri, avem de a face cu o dezincriminare mai gravă decât cea din OUG 13.

Îndrăzniți să credeți că vor mai pleca niște milioane de români din țară cât de curând!

Precizare: Dragnea scapă pentru că nu a săvârșit fapta pentru sine, o rudă sau un afin, așa cum a propus acum avocatul său, Tudorel Toader, ci pentru partid”.

Update Ministerul Justiției a transmis punctul de vedere în care anunță că propune un prag  mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie. Mai mult, scade și pedeapsa, de la 2 la 7 ani, la 2 la 5 ani. Iată forma propusă de Tudorel Toader:

”Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personae fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.

Care este forma actuală a articolului:

Art. 297 Abuzul în serviciu

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Pe ordinea de zi a plenului de marţi al Senatului, şedinţă care va începe la ora 11:00, apare şi proiectul care propune schimbarea Codului penal, aflat în procedură de urgenţă, iar senatorii îl vor vota sub rezerva primirii raportului de la forul parlamentar comun pentru legile Justiţiei.

"Propunerea legislativă privind punerea în acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu deciziile Curţii Constituţionale, Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană. – procedură de urgenţă. Comisie fond: Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei. (sub rezerva depunerii raportului)", potrivti ordinii de zi publicată pe site-ul Senatului.

Duminică, preşedintele comisiei pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat că modificările Codului penal referitoare la abuzul în serviciu vor fi dezbătute şi votate cu celeritate, precizând că dacă există prejudiciu pe această infracţiune, asta nu înseamnă că trebuie să existe şi un dosar penal.

"Vrem să închidem odată această definiţie a abuzului în serviciu pentru că prea s-au întâmplat aceste abuzuri în ultima perioadă şi acestea nouă ne-au dat de gândit. Vom discuta, înţeleg că există o propunere din partea Ministerului Justiţiei cu un prag minimal, dar, repet, e foarte important să nu mai existe abuzuri. Dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal. Se va merge în civil, se recuperează banii şi gata", a afirmat deputatul PSD, Florin Iordache, în cadrul unei emisiuni difuzate, duminică, la un post TV.

Potrivit mediafax.ro, prevederile în vigoare ale Codului penal referitoare la abuzul în serviciu sunt: "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ