Codurile Penale intră la vot în Comisia Iordache. Se discută abuzul în serviciu
Codurile Penale intră azi în Comisia Iordache, la vot efectiv, pe amendamente, după ce săptămâna trecută au fost doar dezbateri generale. Aleșii ar urma să discute și abuzul în serviciu.
Codurile Penale intră din nou, în Comisia Iordache, de data acecasta, și pentru vot.
Statutul Magistraților, prima lege a justiției, a ajuns joia trecută în Comisia Iordache, și într-o ședință de o oră, a fost pusă în acord cu observațiile CCR, pentru a stabili cadrul în care există eraore judiciară comisă de magistrați. Legea a fost aprobată cu 11 voturi pentru, 4 împotrivă.
Statutul Magistraților, legea 303, a ajuns pentru a treia oară în Comisia Iordache, după ce CCR a declarat neconstituțională eroarea judiciară a magistratului. După ședința, deputatul PNL Ioan Cupșa a declarat că nu este exclusă o nouă sesizare, a patra, la Curtea Constituțională. Afirmația a fost întărită și de deputatul USR Stelian Ion. "Credem că această nouă definiție satisface, să nu te poți întoarce împotriva magistratului oricând", a declarat Iordache jurnaliștilor după ședință. El a admis și că cei de la PSD din comisie s-au reunit seara târziu pentru a lucra la aceste propuneri.
Totodată, Florin Iordache a precizat, după şedinţă, că această nouă definiţie a erorii judiciare satisface deciziile CCR şi o mai bună răspundere a magistraţilor.
"Am aşteptat şi noi decizia CCR pentru a avea o cât mai bună definiţie a erorii judiciare, am propus o nouă completare, ţinând cont de cele două decizii ale CCR şi credem că această nouă definiţie a erorii judiciare satisface pe de o parte deciziile CCR şi o mai bună răspundere a magistraţilor. Noi am spus de la început - ne dorim ca magistraţii să răspundă atunci când există rea-credinţă şi gravă neglijenţă, dar, în acelaşi timp, ne dorim şi o definiţie foarte bună a erorii, astfel încât să nu poţi să te îndrepţi împotriva unui magistrat oricând, numai atunci când există o eroare judiciară. Comparativ cu colegii noştri din opoziţie, am propus nişte texte - că mai bune, că mai rele - noi am venit constructiv şi am propus ceva în dezbatere. Între a propune ceva şi a nu propune, a nega tot timpul şi a spune că Puterea e rea şi legiferează într-un anumit fel - e o altă abordare", a punctat Iordache.