Colegii de partid fac mișto de Iohannis
Liberalul a oferit șansa unui bătrân, ales aleatoriu din sală, pentru a-i adresa o întrebare candidatului la Palatul Cotroceni. Iar solicitarea inedită a bătrânului a creat un moment extrem de jenant pentru Klaus Iohannis.
Deși Klaus Iohannis încearcă șă-și îndepărteze eticheta de „gafeur” pe care a primit-o din cauza nepriceperii sale în a transmite un mesaj cetățenilor, rezultatul dorit întârzie să apară. Colegii de partid ai edilului de la Sibiu fac mișto de Iohannis, pe care îl trimit chiar în fundul curții.
Mișcarea pe care Klaus Iohannis a încercat-o pe scena politică, prin intenția de a rupe o parte de voturile tradiționale ale PSD, s-a transformat într-un adevărat fiasco. Primarul de la Sibiu a vrut să mituiască în jur de 500 de bătrâni cu un film gratuit cu Dracula, la Cinema Patria din Capitală, doar pentru ca vârstnicii să-i dea atenție o oră prezidențiabilului ACL.
Și pentru că întâlnirea era anostă cu discursurile plictisitoare ale lui Klaus Iohannis, unde oamenii nu știau când să aplaude și când nu, actualul senator PNL, dar fost otevist, crescut la școala lui Dan Diaconescu, Tudor Barbu a vrut să anime atmosfera, dar ceea ce a creat a fost o adevărată batjocură la adresa prezidențiabilului ACL!
Liberalul a oferit șansa unui bătrân, ales aleatoriu din sală, pentru a-i adresa o întrebare candidatului la Palatul Cotroceni. Iar solicitarea inedită a bătrânului a creat un moment extrem de jenant pentru Klaus Iohannis. Pensionarul a cerut, cu naivitate, „ca domnul Iohannis să ne facă WC – uri în casă pentru că eu locuiesc pe o stradă din București, din sector 1, care nu are canalizare și nu am nici WC. Eu asta vreau, să am WC”.
Și acest moment jenant pentru Iohannis nu a fost singurul care s-a petrecut! O altă bătaie de joc la adresa președintelui PNL a fost făcută de Mihai – Răzvan Ungureanu care a atins un punct slab al candidatul ACL în cursa pentru prezidențiale. Prim – vicepreședintele PDL a lăudat activitatea religioasă a liderului sibian, de practicant luteran, în contextul în care majoritatea vârstnicilor erau ortodocși.
Așadar, Klaus Iohannis este puternic lipsit de susținere din partea celor cărora le stă în putere de a realiza urcușul prezidențiabilului ACL la Palatul Cotroceni. Pe lângă batjocura pe care colegii de alianță i-au adus-o lui Iohannis, liberalii l-au trădat și chiar părăsit pe edilul de la Sibiul. Se pare că Iohannis se confruntă cu o criză de încredere și respect din partea Alianței Creștin Liberale.
Întru-un interviu dat de Theodor Meleșcanu pentru Ziare.com, fostul director SIE a declarat că printre cei care au strâns semnături pentru candidatura sa la președinție sunt și membri ai PNL, pentru că simpatizanții liberali au considerat că cel mai potrivit candidat pentru ei este Theodor Meleșcanu și nu Klaus Iohannis.