Comănescu: În 2016 vor apărea argumente importante care să justifice aderarea României la Schengen
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a anunţat luni că, în cursul acestui an, vor apărea "argumente importante" care să justifice realizarea obiectivului de aderare la spaţiul Schengen, precizând că viitorul raport MCV va reprezenta un argument pentru cei care susţin că intrarea României în Schengen ar fi un câştig pentru întreaga Uniune Europeană, potrivit Agerpres.
"Olandezii s-au dovedit a fi nişte parteneri oneşti şi sunt foarte încrezător că acest parteneriat onest acoperă şi subiecte precum cel pe care îl discutăm acum (aderarea României la Schengen - n.r.). Încrederea mea în posibilitatea de a merge înainte pe acest subiect vine şi din faptul că mă aştept - şi cred că am argumente pentru asta - că viitorul raport al Comisiei Europene MCV va fi un argument în plus pentru cei (...) care spun că admiţând România în spaţiul Schengen ar fi un câştig pentru întreaga Uniune (...). Există la nivelul instituţiilor din România cu responsabilităţi şi cu atribuţii în materie, nu doar preocuparea, ci şi un plan de acţiuni concrete pe care noi le urmărim. Sunt o fire optimistă. Cred că (...) în cursul acestui an vor apărea argumente importante care să justifice demersul nostru şi realizarea obiectivului nostru.", a afirmat Comănescu, într-o conferinţă de presă comună cu ambasadoarea Olandei, Stella Ronner-Grubacic, cu prilejul lansării preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene.
El a admis că Uniunea Europeană se confruntă cu provocări deosebite, printre care şi problematica spaţiului Schengen, dar a arătat că, deşi există unele "disfuncţionalităţi serioase" în funcţionarea acestui spaţiu, Uniunea a cunoscut şi în trecut momente dificile din care a ieşit întărită.
"Dacă mă uit la faptul că, în ceea ce priveşte subiectul migraţiei de exemplu, există din ce în ce mai multă conştientizare în legătură cu importanţa şi nevoia de a ne concentra atenţia asupra întăririi frontierelor externe ale UE, şi aceasta reprezintă un lucru care personal mă face să cred că (...) oamenii înţeleg că intrarea României în Schengen ar fi un câştig pentru Uniune. Atâta timp cât ne vom concentra ca Uniune pe consolidarea frontierelor externe, pe o cooperare strânsă cu ţările de tranzit şi de origine, premisele sunt întrunite în acest fel pentru ca intrarea României în spaţiul Schengen să ducă la beneficierea de către România în acest spaţiu şi nu la apariţia unor noi riscuri", a mai spus Comănescu.
La rândul său, ambasadoarea Ronner-Grubacic a afirmat că spaţiul Schengen se află sub o presiune "imensă", iar preşedinţia olandeză va urmări aceste evoluţii fără a o lua înainte în ceea ce priveşte extinderea zonei.
"Spaţiul Schengen e sub o imensă presiune. Asta înseamnă că trebuie să ne uităm mai mult la ceea ce ţine de gestionarea frontierelor externe. (...) Problemele şi provocările din acest moment ale UE şi Schengen sunt atât de mari, încât pe asta trebuie să se concentreze eforturile noastre acum", a precizat diplomatul olandez.