Legea care prevede că refuzul unui loc de muncă taie dreptul la ajutoare sociale a intrat în vigoare

| 24 oct, 09:06

Liderul filialei ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a anunțat, luni, intrarea în vigoare a "legii împotriva lenei" inițiată de parlamentari ai formațiunii și care prevede că refuzul unui loc de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social, transmite Mediafax.

 

"De astăzi, a intrat în vigoare Legea împotriva lenei. La propunerea Alianței Liberal Democrate, Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat a fost adoptată și a intrat în vigoare astăzi 22 octombrie 2018. Conform datelor statistice oferite de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în România sunt circa 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de peste 10 ani, fapt care arată că intenția majorității asistaților social de a-și găsi un loc de muncă stabil este aproape de zero", a transmis Ionel Petre, într-un comunicat de presă.
Potrivit liderului ALDE Dâmbovița, asistența socială nu înseamnă „să iei bani din buzunarul celor care trag pe brânci pentru a-și asigura traiul zilnic și a da celor comozi”.
Camera Deputaților a modificat, pe 20 mai, în calitate de for decizional, legea privind venitul minim garantat.
„Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”, potrivit proiectului.
De asemenea, noua lege prevede că „refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă în familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere, conduce la încetarea dreptului”.
„Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii”, mai spune legea.
Acţiunile sau lucrările de interes local pot fi, dar fără a se limita la acestea, lucrări de salubrizare şi/sau de întreţinere spaţii verzi, de salubrizare/întreţinere obiective publice, inclusiv activităţi de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, pe baza recomandărilor acestora, precum şi alte activităţi specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local.
Modificările inițiate de 5 parlamentari ALDE au devenit lege pe 19 iulie 2018, actul normativ precizând că legea intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

 

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

269 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 oct, 18:37
Drywallyca
writing and based on his
term manuscript (late lat.manuscriptum,
03 oct, 06:19
Humminbirdiqb
On the formation of handwriting
new texts were rewritten
01 oct, 22:40
Generationgad
, however, the results of graphological
books in ancient times was papyrus
01 oct, 12:54
Generationjpv
system of movements using
... As a rule, the manuscript is called
30 sep, 22:38
Flukebml
is the subject of study of graphology
The most common form

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ