Comisia de Buget din Senat a respins introducerea de plafoane pentru "darea în plată"
Proiectul de Lege privind darea în plată a primit, marți, aviz favorabil din partea Comisiei de Buget din Senat, cu o serie de amendamente, respectiv înlocuirea sintagmei "persoană fizică" cu "consumator" și prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp în care se suspendă orice plată a debitorului pentru creditul respectiv și orice acțiune de executare, transmite Agerpres.
În schimb, propunerile Băncii Naționale a României (BNR) de plafonare a sumei creditului la 150.000 de euro și condiția ca debitorul să aibă un grad de îndatorare mai mare de 65% au fost respinse. De asemenea, a fost respins și amendamentul depus de inițiatorul Legii, deputatul Daniel Zamfir, care prevedea ca persoanele care au fost executate silit deja, dar au rămas cu datorii la bancă, să le fie șterse aceste datorii.
Deputatul Daniel Zamfir susține că introducerea unor plafoane pentru aplicarea legii ar reprezenta o discriminare și ar lăsa loc la intepretări din partea băncilor. "Propun să renunțăm la pragul de 65% ca să nu vină băncile să susțină că ai 62,3% gradul de îndatorare și nu te mai încadrezi. Să limităm abuzurile băncilor!", a spus Zamfir.
În plus, el susține că nu este vorba de o lege cu caracter social, ci de una cu caracter economic, pentru protecția consumatorilor. "Noi am gândit această lege pentru a împărți riscul între client și bancă. Este o lege pentru a proteja consumatorul împotriva abuzurilor băncilor. Toți cei care au luat credite, și mă refer la clienții a 9 bănci, au fost abuzați. Ceea ce s-a speculat, cum că de acele credite ar fi urmat să profite samsarii imobiliari, s-a rezolvat. Am exclus profesioniștii de la aplicarea legii și cred că am lămurit cea mai mare problemă lansată public", a adăugat inițiatorul Legii.
La rândul său, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a declarat că pragurile sunt necesare pentru că o astfel de lege trebuie să îi ajute pe cei care au cu adevărat nevoie, nu pe cei care s-au îndatorat pentru terenuri, mai multe case sau dezvoltări imobiliare. "Orice prag este subiectiv, inclusiv pragul de la Prima Casă. Parlamentul poate stabili că trebuie ajutați cei cu credite de un milion de euro, dar Statul Român poate stabili cine merită ajutat și cine e suficient de prosper pentru a fi ajutat!", a subliniat reprezentantul BNR.
În plus, Banca Centrală a propus, în cazul creditelor Prima Casă, să se mențină garanția statului, pentru că altfel programul nu mai poate continua. "Dacă se dorește menținerea programului, garanția statului trebuie să rămână irevocabilă", a mai spus Olteanu.
Această propunere nu a fost discutată, însă, în Comisia de Buget, dar a fost transmisă Comisiei de fond.
De asemenea, BNR a propus ca în lege să fie introdusă o prevedere pentru clienții din viitor ca aceștia să poată opta pentru un avans mai mic, dar cu condiția să renunțe la "darea în plată" însă și această propunere a fost respinsă.
Proiectul urmează să fie discutat în cadrul Comisiei Juridice, unde propunerile de modificare pot fi reluate. După ce va trece de Senat, proiectul va ajunge la Camera Deputaților, for decizional.