Comisia de etică a Universităţii ”Babeş-Bolyai”: Teza de doctorat a lui Lucian Bode include ”erori de citare”
Comisia de etică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a constatat că teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, are ”abateri de la bunele norme de publicare”, mai exact erori de citare şi unele fragmente plagiate.
”Nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenţionat sau mai degrabă a derivat din necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare (…). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate”, se arată în concluziile Comisiei. Fragmentele identificate ca având probleme de tip plagiat reprezintă 2,95% din teză. ”În cazul de faţă, considerăm că analiza sesizărilor a fost una obiectivă, dincolo de presiuni mediatice sau politice”, au transmis reprezentanţii UBB.
Hotărârea Comisiei de etică a UBB Cluj-Napoca a fost adoptată în urma unei sesizări privind abaterile de la etică în teza de doctorat a lui Lucian-Nicolae Bode, intitulată ”Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual” şi susţinută în anul 2018, la UBB.
”Comisia a analizat sesizarea privind teza de doctorat menţionată anterior exclusiv din perspectiva abaterilor de la etica în cercetare. Comisia NU a analizat teza de doctorat din punctul de vedere al calităţii sale, atribut care revine comisiei de susţinere a tezei de doctorat şi CNATDCU. Comisia a analizat exclusiv aspectele semnalizate extern prin sesizarea 1439/18.10.2022 şi cele care rezultă din Rapoartele antiplagiat iThenticate din 2018 şi Turnitin din 2022 iniţiate de UBB. În vederea asigurării dreptului la apărare într-o procedură administrativă, a fost solicitat şi punctul de vedere al domnului L. Bode, care l-a transmis în două documente, din 25.10.2022 şi 27.10.2022. Ele sunt analizate în raportul Comisiei de Etică”, se arată în hotărârea publicată pe site-ul UBB.
Astfel, Comisia de etică a UBB a constatat ”o serie de abateri de la bunele norme de publicare: (1) erori de citare şi (2) unele fragmente plagiate”.
”S-au reţinut ca existând fragmente plagiate în 3 din cele 4 puncte ale sesizării nr. 14390/18.10.2022, alte fragmente plagiate fiind identificate in urma analizei interne a UBB. Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %). Ţinând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text şi în referinţe (cu o excepţie), chiar dacă nu acolo unde trebuie şi/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenţionat sau mai degrabă a derivat din necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate”, precizează Comisia.
Totodată, în document se arată că, deşi au fost constatate ”abateri de la etica cercetării”, iar Comisia ar fi propus sancţiunea ”avertisment scris” şi cea de corectare a tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită, s-a stabilit că Lucian Bode nu face parte din categoriile prevăzute de lege împotriva cărora se poate aplica o sancţiune referitoare la încălcarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare.
”Întrucât domnul Bode nu deţine niciuna dintre calităţile de mai sus, Comisia constată ca deşi a identificat încălcări ale eticii în domeniul cercetării, nu poate dispune sancţiuni”, scrie în hotărâre.
Odată cu publicarea concluziilor Comisiei, UBB Cluj-Napoca a făcut câteva precizări legate de acest subiect.
”Considerăm că interesul şi discuţiile publice asupra oricăror teme relevante pentru mediul academic sunt un bun câştigat al democraţiei şi nu trebuie blamate sau descurajate. UBB este atentă la astfel de discuţii, dar în final consideră că deciziile cu privire la respectarea normelor de etică academică se iau în instituţii specializate, prin transparenţă şi cu celeritate. UBB îşi fundamentează deciziile cu privire la respectarea normelor de etică academică pe astfel de instituţii şi îşi asumă fără reţinere corectarea oricăror erori care ar putea apărea în activitatea academică sau de cercetare proprie”, arată reprezentanţii universităţii.
Potrivit sursei citatre, cultura academică a UBB are mecanisme instituţionale care funcţionează prin standarde academice internaţionale, gândite cu autonomie chiar faţă de diversele structuri de conducere din Universitate. Atunci când în acest proces complex apar şi greşeli, există mecanisme interne pentru a le identifica şi pentru a le corecta transparent şi cu celeritate.
”În cazul de faţă, considerăm că analiza sesizărilor a fost una obiectivă, dincolo de presiuni mediatice sau politice, iar rezoluţia finală este în limita restrictivă a prevederilor legale aplicabile în acest caz. Evident că cei nemulţumiţi de decizia UBB se pot adresa instituţional unor instanţe superioare, care au decizia finală, cum ar fi CNATDCU sau instanţele de judecată, conform legii”, transmit reprezentanţii UBB.
Informaţii privind concluziile Comisiei au fost publicate iniţial de edupedu.ro.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x