Comisia de la Veneţia a înregistrat cererea lui Iohannis cu privire la Legile Justiţiei
Comisia de la Veneţia a înregistrat solicitarea adresată de preşedintele Klaus Iohannis prin care şeful statului cere un punct de vedere forului european pe marginea pachetului Legilor Justiţiei adoptate de Parlamentul României.
"Comisia de la Veneţia a înregistrat dosarul cu privire la modificarea Legilor Justiţiei din România, cu nr 924/2018 - Romania - Draft Legislation on the Judiciary, şi a anunţat primirea solicitărilor din partea APCE şi a preşedintelui Iohannis", se arată într-un mesaj al liberalilor remis MEDIAFAX.
"Printr-o scrisoare datată 3 mai 2018, preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis a cerut Comisiei de la Venţia să ofere o opinie asupra proiectelor de lege de revizuire a legilor referitoare la statutul judecătorilor şi procurorilor, legea privind funcţionarea şi organizarea CSM şi legea privind organizarea judiciară din România. De asemenea, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a decis, pe 26 aprilie 2018, să solicite un punct de vedere de la Comisia de la Veneţia asupra amendamentelor din proiectele de legi ale Justiţiei din România", se arată pe site-ul oficial al Comisiei de la Veneţia.
Klaus Iohannis a anunţat miercuri că va sesiza Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia pe pachetul de legi ale Justiţiei. Şeful statului a sesizat, vineri, CCR în legătură cu neconstituţionalitatea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, care face parte din pachetul celor trei legi ale justiţiei, informează Administraţia Prezidenţială.
"Constat chiar de la început că ele (n.r.: legile Justiţiei) nu sunt deplin adecvate nici cadrului constituţional intern şi nici standardelor europene în materie. Unele dispoziţii de modificare a legii 303/2004 au fost declarate neconstituţionale în două rânduri. Cu toate acestea, chestiuni privind integritatea şi răspunderea magistraţilor contravin Constituţiei. Lege 304/2004 a ajuns la promulgare şi am constat că ridică probleme. Noile reglemetări riscă să blocheze actul de justiţie. Apoi sunt create noi structuri menite nu să eficientizeze justiţia, ci să timoreze magistraţii. Nici legea 317/2004 nu are o redactare mai fericită căci ea instituie o segregare a garantului independenţei justiţiei, prin mutare de la CSM, la secţii. (...) Am decis, ca atare să trimit întregul pachet înapoi la CCR şi în paralel să sesizez Comisia de la Veneţia. De aceea fac un apel către CCR de a nu se grăbi şi a conlucra cu organismul european care contribuie de aproape 30 de ani la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele în materie de democraţie, inclusiv prin acordarea unui sprijin constituţional de urgenţă. Sunt convins că judecătorii CCR vor avea toată deschiderea pentru un demers care îşi propune să asigure respectare principiilor şi valorilor europene în România", a declarat Iohannis.
Pe 26 aprilie, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiţiei propuse de PSD şi ALDE.