Comisia Europeană a aprobat 82 de milioane de euro pentru o şosea de centură la Braşov

| 12 dec, 2013

Comisia Europeană (CE) a aprobat o investiţie de 82,7 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru construcţia unei şosele de centură de 18,5 km la Braşov, proiectul fiind estimat să creeze aproximativ 740 de locuri de muncă în timpul perioadei de implementare, potrivit unui comunicat de joi al Reprezentanţei CE în România.

"Această investiţie este un exemplu al modului în care fondurile UE pot îmbunătăţi condiţiile de trai ale cetăţenilor, ajutând în acelaşi timp regiunile să devină mai atractive pentru mediul de afaceri", a declarat comisarul pentru politică regională Johannes Hahn, care a aprobat investiţia.

Investiţia este realizată prin intermediul programului "Transport", co-finanţat de Uniunea Europeană, axa prioritară "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport naţionale pentru un sistem de transport sustenabil la nivel naţional". Uniunea Europeană va finanţa prin FEDR 82,7 milioane de euro din totalul investiţiei de 120 de milioane de euro.

Proiectul ar trebui implementat până în martie 2015.

Proiectul este împărţit în trei loturi. Lotul numărul 1, având o lungime de 7,29 km (2x2 benzi de circulaţie), realizează conexiunea dintre DN1 şi DN11, pornind din sud-estul Braşovului şi ocolind oraşul prin partea de vest. Lotul numărul 2, având o lungime de 4,92 km (extins la 2x2 benzi de circulaţie), realizează conexiunea dintre DN11 şi DN13 în partea de nord a Braşovului. Lotul numărul 3, având o lungime de 6,34 km (2x2 benzi de circulaţie), prevede realizarea conexiunii dintre DN13 şi DN1 în partea de nord-vest a oraşului.

României i-au fost alocate fonduri de coeziune în valoare de aproximativ 19,7 miliarde de euro în perioada 2007 – 2013.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ