Comisia Europeană a aprobat proiectul de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci. Valoarea: 51,6 milioane de euro

| 26 iul, 13:05

Comisia Europeană a aprobat, marţi, proiectul retrospectiv de reabilitare a sectorului de drum Zalău-Răstoci, parte a Drumului Naţional 1H (DN 1H), în valoare de 51,6 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al CE, contribuţia Uniunii Europene la realizarea acestui proiect este de 29,3 milioane euro, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). 

"Prin alocarea acestor bani din FEDR, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, România îşi va recupera cheltuielile efectuate iniţial din bugetul naţional pentru acest proiect. Reabilitarea celor 54 de kilometri de drum naţional este importantă nu doar pentru cei aproape 250 de mii de locuitori ai judeţului Sălaj, ci şi pentru operatorii internaţionali de transport. Proiectul contribuie astfel la crearea unui sistem naţional de transport sustenabil, atât în beneficiul populaţiei, cât şi al mediului de afaceri", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu. 

Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial "Transport" 2007-2013, în cadrul Axei prioritare 2 "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil". 

României i-au fost alocate 20 de miliarde de euro prin fondurile politicii de coeziune în perioada 2007 - 2013 şi alte 23 de miliarde (la preţuri curente) în perioada 2014 - 2020.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ